Petrolul-Rapid, un derby pe stil vechi

Petrolul-Rapid, un derby pe stil vechi

Cele două rivale vor juca, în această seară, la Ploiești, în cea mai importantă partidă a etapei a patra a Ligii I.

Ploieștiul se pregătește de o dispută istorică, în care protagonistele Petrolul și Rapid vor mai bifa încă o întâlnire (ora 21.00, în direct la Look Tv), prima înregistrându- se la data de 16 mai 1954. Este un meci de tradiție, o confruntare care are la bază unele dintre cele mai frumoase povești ale fotbalului românesc. Al treilea și ultimul titlu din istoria grupării „galben-albastre” a fost obținut în sezonul 1965-1966, după o luptă aprigă dusă, în mare, cu formația de lângă Podul Grant.

„Lupii” pornesc cu prima șansă

Și ca trecutul ambelor tabere să fie mai voluminos, în anul următor, Rapidul și-a trecut în cont primul titlu câștigat chiar pe arena adversarei de astăzi, lucru ce a rămas în filele de istorie ale „Sportului Rege” din România, atunci când fanii giuleșteni s-au întors pe jos spre București, sărbătorind triumful de la Ploiești.

Ne puteți urmări și pe Google News

În jocul din această seară, Petrolul pornește ca favorită, datorită evoluțiilor remarcabile din Europa League și Liga I, în timp ce „alb-vișiniii” dispun de un lot tânăr, împins de la spate de către experimentatul căpitan al Giuleștiului, Daniel Pancu. Tribunele arenei ploieștene vor fi asaltate și de fanii „feroviarilor”, cărora le-au fost acordate circa 450 de bilete.

Rapidiștii nu se tem Nicolae Manea, președintele formației rapidiste, a declarat pentru EVZ, că Rapidul este conștient de actuala formă de joc a Petrolului, și speră ca echipele să facă pe stadionul „Ilie Oană” o partidă pe placul spectatorilor. „Întâlnim o echipă foarte bună, iar noi ne prezentăm cu un lot încă tânăr, dar sper că cei prezenți la meci vor putea să vadă un spectacol pe teren, demn de acest joc de tradiție”, ne-a declarat Manea.

Ionel Ganea, tehnicianul formației Rapid, a spus că echipa sa nu are de ce să se teamă de Petrolul, și că vor să plece cu puncte de pe terenul prahovenilor. „Adversarii noștri au o forță deosebită, însă noi mergem la Ploiești pentru a lua puncte. Pe mine, ca antrenor, mă interesează să motivez şi să antrenez echipa cât mai bine”, a conchis Ganea.