PIERDERE GREA pentru echipa națională înaintea meciului cu Irlanda de Nord

PIERDERE GREA pentru echipa națională înaintea meciului cu Irlanda de Nord

Costel Pantilimon, portarul echipei naționale, nu va putea evolua în partida pe care România o va juca, la Belfast, cu Irlanda de Nord, în preliminariile Campionatului European din 2016.

Costel Pantilimon s-a accidentat la genunchiul stâng și nu va putea fi convocat la echipa națională a României pentru partida cu Irlanda de Nord, ce se va desfășura la Belfast, pe 13 iunie, în preliminariile Campionatului European din 2016, după cum anunță digisport.ro. Portarul celor de la Sunderland are nevoie de o perioadă de refacere de 5-6 săptămâni și nu va putea juca în ultima etapă din Premier League, în confruntarea cu Chelsea Londra, proaspăta campioană a Albionului.