De ceva vreme, se analizează sintactic, morfologic și deontologic spusele actualului procuror general al republicii și ale actualului ministru al justiției, toate referitoare la „povestea candidaturii” șefului procurorilor.
Desigur, toți ne minunăm și ne întrebăm cum a ajuns actualul procuror general acolo, ce a avut prin dosar, cum și unde s-a plimbat el, dosarul. Citim actele și „pipăim” legalitatea actului numirii mai ceva ca o instanță de contencios care analizează legalitatea la suspendarea numirii. Am uitat deja esența revocării: el este propus la revocare pentru ce a făcut și nu a făcut după numire, adică în tot timpul mandatului său.
Și ce a făcut Întâiul Procuror al țării? Fapte nu, căci nu am văzut. Vorbe multe, cu scenete mai triste sau mai hazlii, toate fiind minciunele mai mari sau mai mici, care l-ar face invidios chiar și pe Pinocchio. Da, așa este, avem un Pinocchio în funcția cea mai înaltă de procuror. De la „Doamne Dumnezeule” urmat de descoperirea publică a semnăturii sale pe aceleași protocoale cauzatoare de incantații procurorești divine, am ajuns la paginile pierdute ale protocolului… desigur, din vina unor grefieri utilizați pe post de copiatori ori poștași. A continuat povestea mincinoasă când înlăcrămatul Pinocchio a dezmințit zvonurile că ar fi pus în dosar vreo lucrare cu cetățeanul Klaus, președintele care l-a învestit în funcție, motiv pentru care și-a luat și un certificat de bună purtare de la CSM: nu, nu erau ordonanțele buclucașe în dosarul de la CSM. Exact când am aflat că hârtiuțele cu pricina chiar erau la dosarul pinocchioresc, nu de la ministrul justiție, cum era firesc, același Pinocchio se înfățișează în fața poporului cu un comunicat oficial al instituției conduse de el vremelnic, în care înfierează cu mânie proletară tot o grefieră care, chipurile, i-ar întocmi dosarele de candidatură, cu încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, desigur. Și explică apăsat că a făcut grefiera confuzie de nume și a trimis lui Prună actul altui Lazăr… nu ne explică însă în niciun fel cum găsesc grefierele de la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia prin acest parchet lucrări ale procurorilor de la Parchetul General. Măi, să fie!
Alt personaj de poveste este însă și Tudorel Toader, el însă fiind de altă factură, căci la el păcălelile sunt mult mai rafinate. El ne face să credem pe toți că are dreptate, că știe el ce vorbește și că, da, ceea ce vedem este chiar Orașul de Smarald. Desigur, când ne scoatem ochelarii verzi observăm că ne-am înșelat, dar ce mai contează? Ne-a plăcut amăgirea Vrăjitorului din Oz, care, până la urmă, pe toată durata mandatului său, ne-a păcălit frumos și ne-a făcut să ne simțim bine și încrezători că va rezolva problemele, lăsându-ne impresia că el este cel ce știe ce are de făcut și că are situația sub control. Grăit-a atât de frumos Vrăjitorul lui Frank Baum: „Dar când porți ochelari verzi, bineînțeles că tot ceea ce vezi îți pare… verde! Oamenii mei au purtat ochelari verzi atât de mult timp, încât cei mai mulți dintre ei chiar cred că acesta este „Orașul de Smarald”. În realitate, cu vrăjitoarea cea rea s-au luptat și luptă doar Dorothy, Omul de Tinichea, Leul și Omul de Paie. Dar ce contează? El le-a spus să facă asta și, pe cale de consecință, el merită toate laudele și mai ales recunoștință.
Ne puteți urmări și pe Google News
Cred că nu mai putem purta mult timp ochelarii care ne fac să vedem orașul vrăjitorului ca fiind din smarald, căci timpul nu mai are răbdare cu noi.
Iar pentru Pinocchio am un mesaj … de la Dorothy: cred că a venit vremea să te întorci acasă, la Geppetto!
Recomandările noastre
