Plângerea penală a lui Orban ÎL LASĂ RECE pe șeful PSD: „Ce să comentez la PROSTIA asta”

Plângerea penală a lui Orban ÎL LASĂ RECE pe șeful PSD: „Ce să comentez la PROSTIA asta”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a comentat joi decizia președintelui PNL, Ludovic Orban, de a depune la Parchet o sesizare penală care îl vizează pe el și pe premierul Dăncilă.

Liviu Dragnea a spus, joi, că nu are ce comenta în legătură cu adeastăsesizare, precizând că „este o prostie”

"Ce pot să comentez la prostia asta? Totuşi, este Ziua Eroilor, nu mă puneţi să vorbesc despre oameni care nu au nicio legătură cu eroii, sincer", a replicat Liviu Dragnea.

EXCLUSIV EVZ - Ludovic Orban: „Am depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea” - UPDATE

Ne puteți urmări și pe Google News

Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, dar și șeful PSD, Liviu Dragnea, au fost denunţați la Parchet de liderul PNL, Ludovic Orban. Acesta o acuză pe Dăncilă de cele mai grave fapte pe care le-ar putea comite un politician.    

”Am depus o sesizare la PÎCCJ privind anumite fapte săvârșite de Viorica Dăncilă, dar și de președintele PSD, Liviu Dragnea, legat de pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoștința opiniei publice a ceea ce s-a scris în memorandum.

Spun din capul locului că această sesizare e depusă de mine, Ludovic Orban, ca cetățean al României. E o obligație morală. Afectează interesele României, e un lucru, grav, riscă să distrugă orice urmă de credibilitae a României, să dinmamiteze punți contrsuite în zeci de ani.

Riscă să pună în pericol interesele fundamentale puse pe talcioc de Dragnea și acoliții lui. Nu am putut să stau pasiv și să văd cum România e distrusă de niște pigmei care se joacă cu lopățica. Am considerat că e necesar ca cineva să cerceteze aceste fapte. E vorba despre niște fapte, dar pot să fie indicii temeinice, semne de întrebare cu privire la aceste fapte și infracțiuni.

Uzurparea de funcții, difuzarea de informații secrete, refuzul de informare al președintelui. Nu pot să accept ca un clan certat cu legea, cu bunul simț, cu democrația, să dinamiteze interesele externe ale României și să facă praf imaginea țării și să pună mai presus intersele lor de clan. Sunt cel mai mare susținător al parteneriatului strategic cu SUA. Sesizarea nu are legătură cu subiectul în cauză, ci cu ceea ce au făcut Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea.”, a spus Ludovic Orban la Iași.