EVZ Special
Plecarea din România ocupată de SOVIETICI a laureatului Premiului NOBEL George Emil PALADE POVESTITĂ chiar de el
George Emil Palade este românul care în 1974 a primit Premiul Nobel pentru Medicină.
Născut la Iaşi în 1912, a făcut studiile de medicină la Universitatea din Bucureşti. În al doilea război mondial, George Emil Palade a făcut parte din Corpul Medical al Armatei, iar în timpul ocupaṭiei staliniste a reuşit să plece din ţară. A devenit cercetător şi profesor, mai întâi la Departamentul de Patologie Celulară al Universităţii Rockefeller din New York, apoi la Universitatea Yale. George Emil Palade a povestit aventura plecării sale din România ocupată de sovietici.
„În vara anului 1944 am plecat la Istanbul pentru a-mi vedea familia, pe Irina Malaxa care era soţia mea şi pe Georgia Palade, fata Irinei Malaxa şi a mea. Am plecat din ţară de două ori. Prima dată, imediat după intrarea trupelor sovietice în ţară, în Moldova, cu alte cuvinte când încă autorităţile române mai controlau ieşitul din ţară, paşapoartele, punctele de frontieră. Eu, ca persoană privată, am fost la Ministerul de Externe român, am obţinut un paşaport şi am plecat, am plecat fără nici un control. Am trecut frontiera, am ajuns în Bulgaria şi de-acolo în Turcia şi am stat în Turcia nu mai mult de trei săptămâni. Şi pur şi simplu m-am întors în ţară, pentru că aveam obligaţiile mele la universitate, cu speranţa, cu credinţa că lucrurile au să se stabilizeze şi că familia o să se poată întoarce.După ce m-am întors în ţară lucrurile s-au schimbat radical, controlul frontierelor nu mai era nici pe departe în mâna românilor, era acuma în mâna sovieticilor. Şi eu am făcut cerere la ministrul de externe român [Gheorghe] Tătărescu, m-am întâlnit de nenumărate ori cu el, întotdeauna îmi spunea: „N-ai nici o grijă, o să-ţi obţinem viza, dar trebuie să mai aştepţi…„ Am înţeles că în realitate trebuia să mă duc la Ambasada Sovietică, adică la Comisia Aliată de Control şi de acolo să obţin o viză. La vremea aceea prietenul meu [George] Lesnea, poetul, stătea în casa lui Nicolae Malaxa cu mine şi era perevodcik-ul, translatorul meu. Bun prieten, interesantă persoană…Într-o bună zi, m-am întâlnit cu cineva care mi-a spus că exista o doamnă, doamna Constantinescu, care are legături cu Ambasada Sovietică şi că din pricina acestor legături foarte bune poate să facă rost de o serie întreagă de lucruri care altfel nu erau uşor de rezolvat, ca de pildă putea să obţină cauciucuri pentru automobile – la vremea aceea un cauciuc nou de automobil era un vis! Şi doamna respectivă a obţinut patru cauciucuri. După aia m-a întrebat dacă nu poate să mă ajute cu viza. Şi eu am spus că, natural, am nevoie de ajutor la viză, pentru că nu făcusem nici un progres după luni şi luni de încercări. La care ea mi-a spus că mă poate ajuta cu viza, dar trebuie să plătesc o sumă oarecare, suma era în lei. Părea foarte mult, în realitate nu era foarte mult. Şi, la indicaţiile ei, m-am dus la Ambasada Sovietică, la Comisia Aliată de Control. Încă o dată forme, încă o dată interogări etc., în permanenţă aceeaşi chestie: „De ce nu vine familia aici? De ce te duci dumneata acolo?„, la care răspunsul meu era: „Unul din membrii familiei mele„ – Irina Malaxa, nevastă-mea – „nu era în bună stare din punctul de vedere al sănătăţii„. Şi acesta era motivul pentru care mă duceam eu acolo, în loc de a veni ea în România. Rezultatul?.. După câteva zile, doamna Constantinescu care vorbea româneşte dar era poloneză sau rusoaică, mi-a adus viza, mi-a adus paşaportul şi, natural, eu am plătit viza.Însă nu s-au terminat formalităţile, că acum aveam nevoie de o viză de tranzit prin Bulgaria. La care doamna Constantinescu şi-a oferit [iar] serviciile, cu alte cuvinte iarăşi o sumă de bani pe care am plătit-o şi astfel mi-a venit şi viza de tranzit bulgară. Apoi doamna Constantinescu s-a oferit să mă ducă la aeroport. În ziua în care am plecat a apărut cu o maşină, eu aveam o valijoară mititică. Am ajuns la aeroport, ea a deschis geamul şi a vorbit cu santinela rusească. Rezultatul a fost că ăla a chemat pe cineva dinăuntru, a venit un ofiţer, un colonel, s-o salute pe doamna Constantinescu şi a salutat-o în stil european, pupându-i frumos mâna. Doamna Constantinescu m-a introdus pe aeroport. La momentul acela, doamna Constantinscu m-a abandonat. Eu eram gata de plecare, aveam bagaje foarte modeste, o valiză, m-am dus la vamă şi am spus: „Uite, domnule, plec… Ăsta e paşaportul meu, asta e valiza mea. Domnule vameş, vrei să vezi ce am înăuntru?„ Şi vameşul foarte plictisit: „Lasă-mă, domnule, în pace! Ce poţi să ai dumneata în valiza aia?! Nimic! Aici, sub nasul meu, toţi fac contrabandă. Singura deosebire este că ruşii fac contrabandă în butoi, iar americanii fac contrabandă în buzunarul de la vestă – totul sub nasul meu! Dar asta este…„
Am ajuns cu avionul la Sofia şi de acolo am luat trenul şi am ajuns în sfârşit la Istanbul unde am stat câteva luni şi de acolo am plecat în America… […]
Ne puteți urmări și pe Google News
Pentru mine, Premiul Nobel a însemnat multe lucruri: confirmarea deciziei mele luată devreme, după sosirea în Statele Unite, de a mă ţine departe de politică şi de a mă ocupa înainte de toate de meseria mea care acuma nu mai era de medic, ci cercetător. Cu alte cuvinte, datorită concentrării pe activitatea de cercetare, am ajuns să obţin Premiul Nobel. Şi în procesul angajării în cercetare m-am ţinut deoparte de activităţile politice ale diverselor grupuri româneşti”, a povestit George Palade în 1998 la RRA.
Recomandările noastre
