PMP a început antrenamentele pentru alegeri

PMP a început antrenamentele pentru alegeri

Pe lângă faptul că şi-a desemnat şeful de campanie pe Bucureşti, PMP este dispus să facă alianţă în vederea guvernării împreună cu partidele cu care ar avea idei şi proiecte comune

Ştefan Florescu a fost desemnat şef de campanie al PMP pe Bucureşti la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată în Colegiul Naţional al partidului, iar propunerea a fost făcută de preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu. În şedinţa de, ieri, a PMP s-a discutat şi despre listele cu candidaţii pentru alegerile parlamentare pe care nu se vor regăsi oameni condamnaţi sau care au probleme în justiţie. „Ne dorim să ne ducem mai departe linia politică pe care Traian Băsescu şi-a asumat- o. O spun cu toată răspunderea: preşedintele Traian Băsescu este în continuare pentru consolidarea instituţiilor care luptă împotriva corupţiei şi noi ne menţinem acest obiectiv.”, a spus preşedintele executiv Eugen Tomac. Valeriu Steriu a anunţat că listele cu candidaţii PMP pentru parlamentare vor fi finalizate în curând şi că PMP este la jumătate din target-ul pe care şi l-a propus în ceea ce priveşte strângerea semnăturilor.

PMP dispus la alianţe cu cei care le susţin proiectele

În legătură cu posibile alianţe cu alte partide după alegerile parlamentare, preşedintele executiv al formaţiunii Valeriu Steriu a declarat, pentru EVZ, că PMP ar fi dispus să intre la guvernare alături de cei care „vor aprecia ca proiectele noastre să poată fi incluse într-un program de guvernare”. În opinia sa este nevoie de „un spirit de construcţie” în politica românească. Întrebat în ce ecuaţie ar putea liderul PMP Traian Băsescu să ajungă premier după parlamentare, Steriu a spus că „având un rezultat bun poate fi partidul care dă o majoritate în Parlament absolut necesară pentru perioada următoare, iar această majoritate poate costa scump, inclusiv funcţia de premier pe care un număr de partide va trebui s-o livreze”. Steriu a precizat că nu vede un nume de premier nici la PNL, nici la PSD.

Ne puteți urmări și pe Google News