PMP cere demiterea purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada

PMP cere demiterea purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada

Partidul Mişcarea Populară îi cere lui Victor Ponta să îl demită pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, pentru atacurile virulente la adresa unor jurnalişti „anti-guvernamentali”, aşa cum îi cataloghează chiar el.

"Este inadmisibil ca reprezentantul Executivul României în relaţia cu mass media să lanseze injurii şi să facă ameninţări la adresa jurnaliştilor. Mirel Palada nu este la primul său incident de discurs licenţios. Constatăm că libertatea presei pentru care luptă Victor Ponta nu este una principială, ci se face în funcţie de interese personale. Victor Ponta aplică tehnica pumnului în gură acelor jurnalişti care îşi fac onest meseria şi care nu fac parte din trustul lui Dan Voiculescu. Amintim faptul că în ziua aşa-numitei „plimbări” la Palatul Cotroceni, doi jurnalişti au fost bătuţi de către protestatarii aduşi cu SMS-urile la marşul neautorizat. Atunci nici Victor Ponta şi nici Mirel Palada nu au sărit să apere libertatea presei, ba dimpotrivă au acoperit incompetenţa şefului Jandarmeriei, Mircea Olaru", se arată în comunicatul transmis de PMP.

Reprezentanții PMP avertizează că libertatea presei este în pericol dacă vor continua aceste practici. "Din această perspectivă, PMP consideră că este nevoie de o reacţie formală mai puternică din partea celor care fac parte din breasla jurnalistică, pentru că există tendinţa ca astfel de cazuri să fie din ce în ce mai larg răspândite", se mai arată în comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News