PMP: Victor Ponta este antisemit. Minimalizează crimele regimului nazist

PMP: Victor Ponta este antisemit. Minimalizează crimele regimului nazist

Partidul Mişcarea Populară condamnă vehement declaraţiile Premierului Victor Ponta în care acesta compară mandatul de 10 ani al Preşedintelui Traian Băsescu cu un „regim nazist”.

 "Este o afirmaţie profund antisemită, comparabilă cu declaraţiile inconştiente făcute de Dan Şova, prietenul său şi purtătorul său de cuvânt, care nega Holocaustul. Aceste afirmaţii ridică mari semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Victor Viorel Ponta de a se raporta la anumiţi lideri politici şi la modalitatea de a înţelege efectele unei perioade istorice întunecate din istoria umanităţii. Considerăm că, prin asocierea pe care o face, Victor Ponta minimalizează crimele regimului hitlerist. Nazismul a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, ceea ce însemna aproximativ 3% din  populaţia mondială de la acea vreme. De asemenea, peste 6 milioane de oameni au fost ucişi prin programul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul nazist", se mai arată în comunicatul de presă transmis de PMP.

Victor Ponta pare să fie din ce în ce mai debusolat şi, drept urmare, se comportă din ce în ce mai iraţional, susține Partidul Mișcarea Populară.

"A compara mandatul democratic al Preşedintelui Traian Băsescu – în care România a devenit Stat Membru al Uniunii Europene, s-au consolidat parteneriate strategice cu SUA şi NATO, s-au făcut cele mai importante progrese în justiţie, a fost învins regimul securisto-comunist lansat de Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD în care a fost condamnat Comunismul şi Holocaustul şi în care Victor Viorel Ponta a devenit Prim-ministru – cu un regim care a generat cea mai mare conflagraţie mondială denotă micimea lui Victor Ponta care îşi conturează discursul politic doar în logica electorală. Aceste declaraţii îl descalifică în calitate de Prim-ministru al unei ţări europene şi democratice. Un astfel de om, care nu are proprietatea cuvintelor, care se comportă de o manieră iresponsabilă şi are o gândire atât de tulburată nu trebuie să ajungă Preşedintele României, pentru că asta ar însemna un dezastru pentru ţară", se mai arată în comunicatul PMP.

Ne puteți urmări și pe Google News