PNL a depus o nouă moţiune simplă în Senat

PNL a depus o nouă moţiune simplă în Senat

Senatorii PNL au depus marţi o moţiunea simplă intitulată "Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri". Liderul grupului PNL din Camera Superioară, Ion Popa, care a precizat că documentul este semnat de 44 de liberali.

"Domnule preşedinte, subsemnaţii membri ai grupului parlamentar al PNL, menţionaţi în anexa la prezenta moţiune, în temeiul articolului 67 şi al articolului 112, alin. 2 din Constituţia României republicată şi art. 153-157 din Regulamentul Senatului, înaintăm prezenta moţiune simplă cu titlul 'Transporturile sub guvernarea PSD sau drumurile care nu duc nicăieri'. Vă rog să dispuneţi măsurile necesare în vederea declanşării procedurilor legale pentru dezbaterea acesteia", se arată în adresa de înaintare citită de Ion Popa.    Preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru, a constatat că sunt întrunite condiţiile necesare depunerii unei moţiuni, afirmând că documentul va fi transmis preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru a stabili data la care moţiunea va intra în dezbaterea plenului.    "Constat că acele chestiuni care privesc depunerea unei moţiuni simple şi care ţin de forma pe care sunt obligat să o verific la primirea solicitării pe care grupul PNL a făcut-o sunt îndeplinite. Înaintez adresa, împreună cu semnăturile şi cu moţiunea în sine, preşedintelui Senatului pentru a-i stabili termen pentru prezentare şi dezbatere", a spus Chelaru.