Editura Evenimentul si Capital

PNL a rezistat asediului PSD. Emoții pentru Ponta la Președinție

14-04/silviu-465x390
Autor: | | 50 Comentarii | 4726 Vizualizari

Deși nu și-a atins obiectivul de 20% la alegerile europarlamentare, asumat public de Crin Antonescu, PNL nu a pierdut pe toată linia.

Aș spune chiar că a obținut ieri o victorie importantă. Liberalii au respins prin vot tentativa PSD de a-i prinde în capcana cu miere a guvernării, cu largul concurs al lui Călin Popescu Tăriceanu. Social-democrații au sperat că, după rezultatul slab la urne, depresia care-i va cuprinde pe PNL-iști îi va arunca în brațele acestora, seduși de beneficiile financiare ale revenirii la guvernare. Din fericire pentru ei, liberalii au rezistat tentației. Vorba baronului PNL de Brașov, Aristotel Căncescu: „A fost o prostie să plecăm de la guvernare. Ar fi o prostie și mai mare să ne întoarcem”. Decizia e corectă. Pe de o parte, dacă ar fi acceptat oferta lui Ponta, PNL nu s-ar fi întors în USL pe poziția de egal al PSD. Ar fi fost vioara a doua. Rolul său principal ar fi fost acela de a asigura o victorie confortabilă a lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului. Puțin probabil să fi fost lăsați să guverneze cu adevărat. Au mai trecut o dată prin această experiență și s-au fript cu PSD. Fără îndoială, social- democrații le-ar fi făcut ochi dulci până ce Ponta ar fi ajuns președinte. Ce ar fi urmat Dumnezeu știe! O nouă tentativă de destructurare a PNL n-ar fi fost exclusă. Dacă nu cumva formațiunea liberală s-ar fi destructurat singură, dinamitată de un „du-te- vino” la guvernare, care ar fi decredibilizat acest partid istoric, zdruncinat deja de părăsiriea USL.

Prin pedepsirea trădătorilor, prin semnalul dat PDL de a strânge rândurilor în fața dușmanului comun, PSD, liberalii și-au consolidat poziția de prim-partid al opoziției. Gestul lui Crin Antonescu de a propune afilierea europarlamentarilor liberali la Partidul Popularilor Europeni va favoriza coagularea Dreptei românești. Fără ca asta să însemne neapărat o alianță, fuziune sau un singur candidat anti-Ponta, ci doar o apropiere care să maximizeze șansele celui care îl va înfrunta pe Victor Ponta în turul doi. După o lungă perioadă de derapaje politice grave, Crin Antonescu a făcut ieri o serie de gesturi, care, în timp, se pot dovedi esențiale pentru înfrângerea Stângii la prezidențiale. Lucru foarte probabil. Prezența mare de la euroalegeri e un semnal că la prezidențiale vor veni la urne mai mult de 10 milioane de alegători. Victor Ponta se poate baza pe 2 milioane de voturi. Pentru a ajunge președinte ar trebui să mai strângă vreo 3 milioane. Fără parteneriatul cu PNL îi va fi foarte greu. Dacă nu cumva, imposibil.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro