PNL București propune pentru școli ”Programul de instruire în acordarea primului ajutor și conduită în caz de situații de urgență”

PNL București propune pentru școli ”Programul de instruire în acordarea primului ajutor și conduită în caz de situații de urgență”

PNL București, a anunțat, într-un comunicat de presă, că va propune realizarea unui program de instruire a elevilor în acordarea primului ajutor şi de conduită în caz de situaţii de urgenţă începând cu anul şcolar 2016-2017. Săptămâna viitoare urmează să fie înaintate proiecte de hotărâri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi în consiliile de sector.

Programul va urmări instruirea elevilor şi a cadrelor didactice prin cursuri interactive, simulări şi exerciţii de către personal calificat şi voluntari specializaţi în domeniu. 

Liberalii bucureșteni au făcut acest anunţ în contextul în care sâmbătă este marcată Ziua Mondială de Prim Ajutor, care are ca temă “Primul Ajutor pentru copii şi primul ajutor dat de copii” - cu o inițiativă menită să contribuie la pregătirea tinerei generații pentru a face față situațiilor de urgență și pentru a furniza semenilor, la nevoie, primul ajutor.

PNL București precizează, în comunicatul de presă, că aproape 500 de școli din Capitală vor începe anul școlar 2016-2017 fără aviz ISU, situație deosebit de îngrijorătoare. Posibilitatea ca toate deficiențele care au determinat neacordarea acestui aviz să fie remediate într-un timp scurt, așa încât elevii să fie în siguranță, pare un obiectiv îndepărtat.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens, Primăria Capitalei, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Primăriile de sector și Direcțiile de învățământ ale acestora vor încheia protocoale cu instituții specializate și organizații neguvernamentale ce au ca obiect de activitate instruirea în acordarea primului ajutor în caz de necesitate și de conduită în cazul petrecerii unor situații de urgență cum ar fi calamități naturale sau incendii. Cursurile vor avea loc în afara programei școlare și vor avea un caracter facultativ.

Primarul general, primarii de sector și directorii direcților de învățământ din cadrul primăriilor de sector vor pune în aplicare ”Programul de instruire în acordarea primului ajutor și conduită în caz de situații de urgență" a cadrelor didactice și a elevilor începând cu anul școlar 2016-2017.