PNL cere demisia de urgenţă a preşedintei CNA, Laura Georgescu

PNL cere demisia de urgenţă a preşedintei CNA, Laura Georgescu

Liberalii cer demisia de urgență a președintei CNA, Laura Georgescu, liberalii spunând că este revoltător modul în care aceasta înţelege să facă faţă responsabilităţilor care îi revin

"CNA este o instituţie care nu trebuie politizată şi nici compromisă de persoane care au un comportament ca acela etalat de şefa acestei instituţii şi, din aceste considerente, PNL cere demisia de urgenţă a Laurei Georgescu. Derapajele constante ale Laurei Georgescu, care teoretic ar trebui să monitorizeze derapajele în mass-media, sunt inacceptabile. Nu există niciun fel de dubiu cu privire la necesitatea demisiei acesteia, iar avalanşa de reacţii apărute în presă impun schimbarea rapidă din funcţie a preşedintei CNA", precizează liberalii într-un comunicat de presă.

PNL apreciază că dacă Laura Georgescu refuză să îşi înainteze demisia, premierul Victor Ponta are la dispoziţie posibilitatea de a da o ordonanţă de urgenţă care să modifice legea audiovizualului şi astfel să o demită pe şefa CNA.

PNL consideră că este necesară o analiză detaliată a întregii activităţi a CNA, dar şi a legislaţiei în domeniu, astfel încât o multitudine de derapaje posibile să fie împiedicate din start prin legi viabile şi regulamente stricte.

Ne puteți urmări și pe Google News

"În acest sens, PNL lucrează la un nou proiect de lege a audiovizualului, care va fi avansat şi propus în viitoarea sesiune parlamentară. Proiectul de lege propus de PNL va racorda audiovizualul românesc la legislaţia Uniunii Europene şi va asigura democratizarea instituţiei, astfel încât să nu ne mai confruntăm în viitor cu blocaje în ceea ce priveşte demiterea unui preşedinte ori a unui membru care se face vinovat de alte fapte grave decât cele de natură penală ori cele care ţin de integritate", se mai arată în comunicatul citat de Agerpres.