PNL, partidul lui Iohannis, un an în Opoziţie. Scandal cu stenograme, două moțiuni ratate și un miting | ANALIZĂ EVZ

Klaus Iohannis și co-președintele PNL Alina Gorghiu (FOTO: NICU DÎRDÎIAC)
Autor: | | 3 Comentarii | 1176 Vizualizari

La un an de la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul liberalilor, Klaus Iohannis, PNL nu a preluat puterea, aşa cum se aştepta, ci a rămas în Opoziţie, în ciuda căderii guvernului Ponta. Mai mult decât atât, dacă putem spune că PSD a reuşit să-şi impună la nivel de vicepremier un apropiat al lui Liviu Dragnea şi anume, pe Vasile Dâncu, liberalii nu au persoane apropiate de partid în Guvernul condus de Dacian Cioloş.

Pentru liberali, anul 2015 a fost marcat de dispute interne şi de lupta pentru supremaţie între vechii liberalii şi vechii democrat-liberali, atât la Centru, dar şi în teritoriu. Astfel,  momentul cel mai relevant a fost acela al stenogramelor apărute în presă de la o şedinţă la care au participat liberalii din vechiul PNL, la Bistriţa şi în care Atanasiu îi ataca pe vechii democrat-liberali.

"Noi fără PD nu câştigam preşedintele. Ne-am ţinut de nas şi am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deştept, chiar dacă în Bistriţa e puţin altfel. Un lucru deştept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară, în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la Preşedinţie al partidului şi ei ne-au dat sediul, locaţia în care să funcţionăm. Gândiţi-vă că avem 28 de judeţe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obţine. Eu vă spun că le-am dat şi iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!. (râsete) - Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală - n.r.) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reţinere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poţi face ce vrei şi ai tot. Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Să fie foarte clar! A fost şi va fi al nostru. Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân şi nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu’ şi cu lacu’… Îmi fac un bine dacă pleacă… Nu o să plece, nu-s proşti. O să convieţuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând !", spune în discuţii, conform sursei citate, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu.

La discuţiile redate în stenograme au participat şi co-preşedintele PNL Alina Gorghiu, precum şi secretarul general al PNL Marian Petrache

"Pe mine mă interesează, în principiu, că am eu fostul PNL puternic aici (n.r.: la Bistriţa). Nu ştiu dacă iute… Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înţelegeţi care e mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus şi colegii mei. Voi trebuie să fiţi puternici, candidaţii din fostul PNL vreau să fie şi aşa mai departe. Da ?", ar fi declarat, la rândul ei, Alina Gorghiu.

La finalul lunii mai, la Consiliul Naţional al PNL, Teodor Atanasiu a fost taxat de colegii de partid în momentul în care acesta își susținea discursul. Mai exact, colegii l-au huiduit și i-au cerut să își ceară scuze. Co-președintele PNL, Vasile Blaga, a fost nevoit să intervină.

”Vă rog să ne respectăm. Am zis că am trecut peste tot”, a spus Blaga, încercând să calmeze spiritele. În ciuda  apelului făcut de Blaga, cei prezenți în sală i-au strigat lui Atanasiu: ”Scuze, scuze!” Atanasiu a refuzat să își ceară scuze, a încercat să îşi continue discursul, dar a renunţat la scurt timp și a plecat la locul său. ”Vă mulțumesc pentru primire!”, a spus acesta.

Două moţiuni ratate. Şi un miting

Liberalii au depus două moţiuni de cenzură, ambele eşuate. Prima a fost respinsă pe 22 iunie, rezultatul votului fiind de 194 de voturi pentru moţiune, 13 împotrivă şi 7 voturi anulate - prea puţin faţă de necesarul de 278 voturi necesare adoptării moţiunii. Cea de-a doua moţiune depusă de PNL în Parlament, de la finalul lunii septembrie nu a întrunit, de asemenea, voturile necesare pentru moţiunea de cenzură. Premierul Victor Ponta a susţinut un discurs virulent în Parlament, atacând-o pe Alina Gorghiu în legătură cu contractele dintre casa sa de avocatură şi AVAS. În acest timp, mitingul anunţat de PNL lângă Casa Poporului are parte de o participare foarte slabă. Liderii PNL nu au reuşit să aducă cei 15.000 de oameni pe care mizau pentru acest protest, ci maxim 3.000. Fiind foarte criticaţi în presă pentru moţiunea de cenzură şi mitingul eşuat, acţiunile liberalilor au avut, practice, efect de bumerang,  totul întorcându-se împotriva lor.

Fără influenţă în Guvern

Chiar dacă după demisia guvernului Ponta, toată lumea se aştepta ca PNL să primească guvernarea, preşedintele Klaus Iohannis a preferat să formeze un guvern tehnocrat . Liberalii au încercat să îşi numească un om în govern, pe Andrei Baciu, la ministerul Sănătăţii, apropiat de Cristian Buşoi, dar, urmare a scandalului declanşat de faptul că tânărul era un medic resident de doar 28 de ani şi a pozat în lenjerie intimă pe vremea când era model, Baciu a fost retras de Cioloş. Faptul că a rămas pe dinafară a generat numeroase tensiuni şi nemulţumiri în PNL. De asemenea, liberalilor le este teamă că premierul desemnat de pre șe dintele Klaus Iohannis, Dacian Cioloș, își va face un alt partid politic, dacă guvernarea sa va fi una de succes. Surse din PNL au precizat, pentru EVZ, că acest scenariu a fost discutat în interiorul partidului de mai multe ori.

Criterii de integritate

Ca şi PSD, liberalii au adoptat o serie de criterii de integritate, urmând să propună şi un Cod al Transparenţei pentru candidaţii partidului la alegerile locale.  Astfel, potrivit "Decalogului" adoptat de liberalii prezenţi la Consiliul Naţional al PNL, nu vor putea candida la alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare cei care intră sub incidenţa lustraţiei (să nu fi fost membru sau colaborator al fostei securităţi şi să nu fi fost dovedit ofiţer acoperit, să nu fi deţinut funcţii retribuite în aparatul de conducere al Partidului Comunist Român, la orice nivel), traseiştii (cei care şi-au schimbat apartenenţa politică astfel încât să fi candidat pentru al treilea partid politic, altfel decât prin fuziuni), persoanele care şi-au angajat în funcţii, în cadrul instituţiilor publice pe care le-a condus sau le conduce, soţul/soţia, rude sau afini de gradul I, persoanele care au avut afaceri cu instituţia pentru care candidează sau cu instituţii din subordinea acesteia, precum şi cele care au comis fals în declaraţia de avere sau interese, dovedit prin decizie judecătorească.

Interdicţii sunt şi pentru liberalii care au datorii la bugetul local, mai vechi de un an, cei care au hotărâri judecătoreşti definitive pentru incompatibilitate şi conflict de interese, care au manifestat atitudini discriminatorii, prin declaraţii sau atitudini rasiste, şovine, xenofobe sau discriminatorii constatate prin hotărîri definitive, precum şi cei care au obţinut titluri şi diplome prin plagiat, stabilit prin decizie definitivă a instanţei.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
18:03 DONALD TRUMP jr a lansat un atac furibund la adresa PRIMARULUI MUSULMAN al Londrei 17:51 UPDATE: Mohamed R, de 40 ani, tunisian născut în FRANȚA - arestat în Anvers după ce A încercat să INTRE CU MAȘINA în mulțime 17:36 UPDATE. ATACATORUL de la Londra s-a născut în Marea Britanie. Numele lui este KHALID MASOOD și fusese anchetat de MI5 17:17 "Băiatul meu a fost acolo!" CARNAGIUL DIN LONDRA a îngrozit-o pe Mihaela Rădulescu. MĂRTURII EMOŢIONANTE 15:52 UPDATE. Fost parlamentar RUS, care a fugit în UCRAINA, ucis pe străzile Kievului 15:47 Posibil ATENTAT, dejucat in Belgia! Un șofer a vrut sa intre cu mașina în mulțime 15:18 FAȚA UCIGAȘULUI de pe PODUL WESTMINSTER. De ce autoritățile britanice nu-i dezvăluie identitatea? 14:44 ISIS a revendicat atacul terorist din Londra 14:23 Cine sunt VICTIMELE teroristului de la LONDRA. Povestea femeii care mergea să-și ia copiii de la școală 14:15 Mărturia unui student român aflat în Londra: "Panica e doar în centru" 13:12 Atentatul de la Londra, în IMAGINI. Instantanee INCREDIBILE! ATENȚIE, pozele vă pot AFECTA EMOȚIONAL - Exclusiv EvZ 12:14 Moment de reculegere la Londra, în memoria celor uciși în atacul terorist 11:23 EI SUNT ROMÂNII RĂNIȚI la LONDRA. ANDREEA este de o frumusețe răvășitoare - FOTO 10:14 VIDEO ȘOCANT cu MOMENTUL ATACULUI din LONDRA. IMAGINI cutremurătoare CU ROMÂNCA scoasă în viață din râul TAMISA - GALERIE FOTO 09:05 ROMÂNII din LONDRA reacționează după ATACUL de pe PODUL WESTMINSTER 07:27 Terorismul concetățeanului vecin de palier. Reîntoarcerea jihadiștilor în Europa 06:34 TEROARE în INIMA LONDREI. CINCI MORȚI și cel puțin 40 de RĂNIȚI - GALERIE FOTO - EXCLUSIV EVZ - ATENȚIE! Imaginile vă pot afecta emoțional! Mesajul premierului britanic 06:06 ȘOCANT! Momentul când poliţia TRAGE asupra teroristului din LONDRA a fost surprins în imagini - VIDEO 20:43 Doi români, răniţi în atentatul de la Londra. Este vorba de o femeie și un bărbat 17:40 VIDEO cu evenimentele de la Londra! Legislativul și-a SUSPENDAT activitatea
loading...