PNL și PDL se visează „mașina mortală de vot”

PNL și PDL se visează „mașina mortală de vot”

Organizațiile locale ale liberalilor și democrat-liberalilor fac eforturi să fuzioneze și în teritoriu după o perioadă marcată de conflicte.

Atât liberalii, cât și democrat-liberalii fac un efort vizibil să treacă peste disputele din ultimii opt ani și să construiască noile organizații locale. Totuși, atacurile reciproce dure au lăsat urme. În plus, PNL și PDL trebuie să depășească numeroase probleme organizatorice.

Conducere colectivă cu 80 de membri

Președintele interimar al PNL Cluj, Marius Nicoară, crede că noul partid va fi „o mașină mortală de vot, cu o mare mare forță și eficiență decât a avut USL în 2012. Împreună, cele două partide au în județul Cluj, 50 de primari, vă dați seama ce forță de vot există”. Nicoară susține că nu s-a luat o decizie în legătură cu organele de conducere. „PDL are un birou politic cu 40 de persoane ceea ce va însemna că și PNL va trebui să trimită în birol politic al noului partid, tot 40 de persoane”, spune Nicoară, care nu crede că 80 de persoane într-un birou politic al unei organizații județene ar fi prea mult. Conducerea noului PNL, la nivel de județ, va fi bicefală și va fi asigurată de Marius Nicoară (PNL) și Daniel Buda (PDL).

Ne puteți urmări și pe Google News

Se uită: „Ești nemernic și nesimțit!”

La Timiș, lumea se miră cum primarul Nicolae Robu (șeful local al PNL) poate deveni peste noapte prieten cu vicepreședintele regional PDL, Alin Popoviciu, căruia, cu câteva luni în urmă, îi striga, în public „Domnule Popoviciu, vă știam nemernic și nesimțit!”. În ceea ce privește PDL, deși sunt nemul țumiți, momentan nu se înregsitrează dezertări. Unul din cei mai vocali consilieri locali PDL, Sandu Ștefan, spune că și de acum încolo va semnala neregulile din primăria Timișoara, dar poate va avea mai des intrare la edilul Nicolae Robu și nu va mai fi nevoit să apeleze la presă. Și la Hunedoara, liberalii și democrat-liberalii locali trec peste conflictele vechi. În Consiliul Județean, ultimul atac virulent al liderului pedelist Dorin Gligor împotriva președintelui Mircea Moloț (PNL) a avut loc înainte de Paște. Câteva săptămâni după, forțați de „necesitatea coagulării dreptei politice” cei doi apăreau în fața presei ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

FC înghite PDL, la Iași

Având în vedere că, la europarlamentare, Forța Civică a obținut în municipiul Iași cel mai mare scor din țară, peste 15%, liderul acestui partid are șanse să devină co-președintele alianței dintre PNL și PDL, la nivel județean. Ieri, au avut loc negocieri pentru că Dragomir Tomașeschi, liderul FC, ar putea fi numit șef al PDL. Tomașeschi are șanse să-i la locul senatorului Dumitru Oprea, pentru că la alegerile din mai 2014, PDL a înregistrat aici un scor mic. Cristian Adomniței, liderul PNL Iași, nu se înțelege cu nici unul dintre cei doi lideri menționați, însă va fi nevoit să-i accepte.

Front anti-Mazăre

Liderul PNL Constanța, de putatul George Dragomir spune că procesul fuziunii PNL-PDL se desfășoară firesc. „După o așteptare de mai mulți ani, suntem pe drumul cel bun”, crede Dragomir. Colegul său din PDL Constanța, senatorul Gigi Chiru, spune și el că „suntem în calendarul privind majoritățile în consiliile locale din județ, s-a stabilit deja că înaintea ședințelor, aleșii celor două partide trebuie să se întâlnească pentru consultări”. „Avem un adversar comun, administrația Mazăre –Constantinescu”, a conchis acesta.