PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Podurile din Capitală sunt în pericol de prăbușire

Autor: | | 3 Comentarii | 742 Vizualizari
În timp ce la Mihai Bravu s-a construit un pasaj suprateran, podul rutier de sub el s-ar putea prăbuși oricând FOTO: NICU DÎRDÎIAC
Mii de șoferi sunt în pericol zilnic pentru că traversează poduri „expirate”, atât în Capitală cât și în țară. Autoritățile ignoră situația de ani de zile.

Mai multe poduri rutiere bucu reștene au perioada de viață expirată, iar bani pentru reabilitarea lor nu s-au alocat până în prezent, deși ele riscă să se prăbușească. Situația este similiară în toată țara. Potrivit consilierului general, Silviu Văduva, la nivelul Municipalității se știe de situația precară a podurilor de aproape doi ani.

Mihai Bravu prezintă „fenomene de oboseală”

„A existat chiar și o licitație pentru reabilitarea Tei-Toboc, I.O.R, Ciurel și Timpuri Noi, însă ea nu a mai fost finalizată”, a explicat consilierul. De exemplu, din Podul Eroilor se desprind tot mai multe țevi și plăci de beton. În plus, calea de rulare a podului a început să se lase sub povara zilnică şi au apărut valuri, iar în carosabil există fisuri serioase.

Pe de altă parte, la cel situat în cartierul Timpuri Noi și care t raversează Dâmbovița a apărutogroapă de câteva luni și elemente din el au început efectiv să dispară peste noapte. Potrivit reprezentanțiilor Administrației Străzilor, ele au fost expertizate și s-au constat deficiențe majore în cea ce privește starea de siguranță a lor, însă Consiliul General al Capitalei nu a aprobat banii necesari pentru punerea lor în siguranță și pentru reabilitarea lor.

Pe masa aleșilor generali se află, în prezent un singur proiect care prevede rea b i l i tarea unuia dintre podurile șubrede Mihai Bravu. Pentru modernizarea lui este nevoie de 24 de milioane de lei, potrivit proiectului. „Podul Mihai Bravu a fost construit în 1987. Nu a făcut obiectul niciunei investiții majore de reabilitare și consolidare. El prezintă degradări generate de vârstă și de fenomenele de oboseală, atât în materialele componente, cât și în echipamente de protecție și rosturi”, scrie în proiectul care ar putea fi aprobat astăzi.

Și podurile din marile parcuri sunt în aceeași situație. Pe sub „Podul Mare” din parcul bucureştean Cişmigiu trec vara zeci de oameni care se plimbă cu barca pe lac, iar alţi zeci de pietoni îl traversează, cu toate că, potrivit autorităţilor locale, este nesigur şi ar putea ceda oricând.

Au început să cedeze poduri de pe autostrăzi

Nici starea podurilor administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) și de către CFR nu este prea bună. Recent, un pod de pe autostrada A1 a cedat, circulația fiind blocată. Potrivit datelor obținute de EVZ, mii de poduri de pe calea ferată și cele aflate pe drumurile românești sunt șubrede sau au nevoie de modernizări.


Tag-uri: poduri din capitala, poduri rutiere, silviu vaduva, Mihai Bravu, Timpuri Noi, pod ciurel, podul i.o.r, Podul Eroilor, Podul Mihai Bravu, cismigiu, CNADNR, CFR, evz
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Podurile din Capitală sunt în pericol de prăbușire.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii