Poeta Cornelia Maria Savu, găsită decedată în locuinţa sa din Capitală

Poeta Cornelia Maria Savu, găsită decedată în locuinţa sa din Capitală

Poeta Cornelia Maria Savu, în vârstă de 60 de ani, a fost găsită moartă sâmbătă dimineaţă în locuinţa sa din Bucureşti, cauzele decesului urmând să fie stabilite în zilele următoare de specialiştii de la Institutul de Medicină Legală (IML), a declarat scriitorul Dan Mircea Cipariu.

"Cu mare regret, vă anunţ moartea Corneliei Maria Savu! Am procedat la deschiderea uşii cu poliţia şi Ambulanţa. Aşteptăm IML-ul pentru a afla cauza morţii. Dumnezeu să o ierte!", a declarat, sâmbătă, Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti - Poezie a Uniunii Scriitorilor din România (USR).

Cornelia Maria Savu a semnat volumele de versuri "Totem în alb", Editura Albatros 1973, "Uraniu, forme şi oameni de zăpadă", Editura Eminescu, "1978, Emblema", Editura Eminescu, 1980, "Aventuri fără anestezie", Editura Eminescu, 1983, "Semne de viaţă", Editura Eminescu, 1987, "Roman cu sertare", Editura Vinea, 2005, 2009, Editura Dacia XXI, 2012.

Ne puteți urmări și pe Google News