Poiectul Magistralei 6, care face legătura cu Aeroportul Otopeni, a fost publicat pentru dezbatere PUBLICĂ

Poiectul Magistralei 6, care face legătura cu Aeroportul Otopeni, a fost publicat pentru dezbatere PUBLICĂ

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru linia de metrou Magistrala 6, 1 Mai - Otopeni, tronson 1, este postat pe site-ul PMB în vederea dezbaterii publice, până pe 29 iulie, informează Agerpres.

Potrivit raportului publicat, se comunică faptul că Magistrala 6 va urmări următorul traseu: Calea Griviței, Calea ferată din zona Pajura, Bd. Poligrafiei, Piața Presei Libere și șoseaua București Ploiești/DN1/E60. Va avea următoarele stații: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroportul Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I. C. Brătianu, Aeroportul Otopeni. 

Legătura dintre stația 1 Mai și limita administrativă a Bucureștiului, mai exact Otopeni, a fost studiată, astfel amplasându-se 7 stații de metrou pe această legătură: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Bruxelles. 

Suprafața în care vor fi efectuate lucrările este, în mare parte, a domeniului public și privat al primăriei capitalei, parțial al domeniului public al statului, dar au fost porțiuni private ale persoanelor fizice și juridice, care vor fi expropriați pentru cauză de utilitate publică. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma declarațiilor publice făcute de arhitectul șef al acestui proiect, în zona minimă de siguranță, protecție și funcționalitate a metroului "este obligatorie solicitarea acordului de construire la amplasarea oricăror construcții noi civile sau industriale, inclusiv pentru plantarea de arbori". 

În documentul făcut public de PUZ se mai precizează că "nu se modifică reglementările urbanistice referitoare la funcțiuni și indicatori urbanistici cuprinse în documentațiile de urbanism legal aprobate și aflate în termen de valabilitate. Reglementările cuprinse în prezentul PUZ pot fi folosite exclusiv pentru autorizarea lucrărilor de construire a obiectivelor de utilitate publică și de amenajare a domeniului public. Autorizarea lucrărilor de construire a obiectivelor private se poate face numai în baza documentațiilor de urbanism legal aprobate și aflate în termen de valabilitate". 

Magistrala 6 va traversa următoarele zone ale capitalei: Romexpo, Piața Presei Libere, Parcul și Lacul Herăstrău, Aeroportul Aurel Vlaicu, Băneasa Shopping City, Academia de Poliție, Aeroportul Henry Coandă. Noua rețea de metrou se va conecta cu cea existentă în stația 1 Mai, cu magistrala 4,  și la stația Basarab, respectiv Gara de Nord, cu magistrala 1. Zona studiată pentru aces proiect vizează, în mare parte, suprafața Sectorului 1, respectiv cartierele: Grivița, Bucureștii Noi, Piața Presei Libere, Băneasa, Privighetorilor și orașul Otopeni. 

Conform comunicatului, este obligatorie prezervarea prin conservare, restaurare și punere în valoare a spațiilor verzi tampon care mărginesc lateral și central benzile de circulație auto și pietonală de-a lungul Bd Kiseleff de la Piața Arcului de Triumf până la Piața Presei Libere. Este obligatorie reamplasarea "Monumentului eroilor din comuna Băneasa căzuți în Primul Război Mondial", opera sculptorului Emil W. Becker, în arealul intersecției dintre Șoseaua București-Ploiești, str. Dobrogeanu-Gherea și str. Gârlei. Nu în ultimul rând, este obligatorie prezervarea și punerea în valoare a clădirii Aeroportului Băneasa și se recomandă păstrarea și punerea în valoare a amenajării urbane Cartierul Băneasa, informează Agerpres.