Policlinica Institutului „Parhon“ a fost redeschisă

Policlinica Institutului „Parhon“ a fost redeschisă

Policlinica de la sediul Institutului Național de Endocrinologie „C.I. Parhon“, din Bucureşti, a fost redeschisă astăzi. Aceasta a fost supusă unor lucrări de consolidare şi modernizare.

În structura policlinicii sunt cabinete de endocrinologie, cardiologie, ginecologie, oftalmologie, imagistică și andrologie, care vor asigura servicii medicale specifice ambulatoriului spitalului, informează Rompres. Potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, prezent la deschiderea policlinicii,  investiția s-a ridicat la 1.700.000 de lei. O parte a fost asigurată de la bugetul Ministerului Sănătății, cealaltă din veniturile Institutului.

„Anual, medicii noștri oferă servicii în sistem ambulatoriu unui număr de peste 21.000 de pacienți. Pe lângă numărul de pacienți internați care se ridică la 30.000“, a spus managerul Institutului, Diana Loreta Păun. Potrivit acesteia, redeschiderea policlinicii înseamnă atât o oportunitate pentru pacient, care poate să fie consultat în condiții „civilizate“, dar și pentru medici, care ar putea consulta aici în regim privat, cum dă posibilitatea un proiect legislativ depus la Parlament. Medicul Diana Loreta Păun a mai spus că patologia endocrină a crescut în ultimii ani în România și că sunt din ce în ce mai mulți pacienți care se adresează Institutului „Parhon“.

 

Ne puteți urmări și pe Google News