Poliţia Română făcută de râs de un angajat. Condamnat la închisoare pentru o ŞPAGĂ de 600 de lei

Poliţia Română făcută de râs de un angajat. Condamnat la închisoare pentru o ŞPAGĂ de 600 de lei

Un poliţist din Bihor a ajuns în faţa procurorilor după ce a pretins o sumă de bani unui şofer implicat într-un accident rutier

Polițistul rutier Marcel Ghirosa a fost trimis în judecată de procurorii DNA Oradea pe 20 ianuarie. Ofiţerului i se impută că, în calitate de şef delegat la conducerea Biroului Drumuri Naţionale, a pretins şi primit 600 lei de la un şofer anchetat pentru un accident rutier cu victime. În schimbul banilor, ofițerul a restituit permisul de conducere ridicat în urma producerii evenimentului rutier şi a promis “soluționarea favorabilă a tuturor aspectelor rezultate din producerea accidentului de circulație, inclusiv pentru a propune o soluție de clasare a cauzei”, după cum au specificat procurorii.

Curtea de Apel Oradea a pronunţat verdictul final în procesul comisarului șef Marcel Ghirosa, fostul șef al Biroului Drumuri Naționale din Poliția Rutieră Bihor, trimis în judecată la începutul acestui an de DNA Oradea pentru luare de mită în formă continuată şi condamnat luna trecută la 3 ani de închisoare cu suspendare la Tribunalul Bihor.

În urma dezbaterilor, Curtea de Apel a decis să menţină în totalitate soluţia Tribunalului Bihor, adăugând la hotărârea respectivei instanţe doar obligarea lui Ghirosa la plata a încă 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel. Decizia instanţei este definitivă.

Ne puteți urmări și pe Google News