Consider că cetățenii români cu drept de vot trebuie să aibe maximum 30 de ani. Nu am reușit să devin, încă, prieten cu cifrele. Din acest motiv consider că numărul “30” este arbitrar, ales după ochi.

Pentru un timp, până situația se normalizează, populația României peste această  frumoasă vârstă nu ar trebui să aibe drept de vot. Știu că asta nu se poate întâmpla nici dacă ar mai “trăi”  Samantha, cea care făcea vrăji în copilăria multora dintre noi.

Nu se poate întâmpla  pentru că sunt atâtea interese majore și naționale, la care trebuie să plecăm capul, fără să știm de ce. Dar, mai ales pentru că nicăieri asta nu s-a întâmplat sau nu se întâmplă.

Cu mici șanse de reușită această problemă ar putea fi pusă măcar în dezbatere.

Din punctual meu de vedere este clar că cei peste 30 de ani nu mai au discernământ. Începând cu cei alfabetizați și apoi cu toată lumea, am votat mereu aiurea.

Sfârșitul anului 1989 ne oferise o șansă unică, în lume poate. Noi am optat pentru pegra pegrelor(dacă se poate spune așa și cred că la noi se poate).

De atunci cam tot așa se întâmplă. Foarte rare au fost situațiile când unii aleși au încercat să producă și ceva bine pentru români. Ei au fost repede înghițiți (și mai sunt) parcă de guri de rechini.

De foarte multă vreme constat că în cercul meu de prieteni nimeni nu se simte vinovat cu ceva. Tot ce e bun li se datorează și răul l-au produs alții. Prietenii mei nu realizează că noi toți ne-am întâmplat în una dintre cele mai bogate țări din lume (încă) și concurăm , cu șanse serioase, pentru locul de cei mai săraci de pe cel mai important continent.

Ei nici nu realizeaza că, dacă noi am mers cuminți la locurile de muncă și totul se duce spre catastrofă, pe mâna unor politicieni, ar trebui să ne implicăm.

Ieri, sâmbătă 26 iulie, s-a mai petrecut o probă de fățărnicie. Nici măcar în mediile rurale cele mai violente, cei care își taie reciproc familiile nu se împacă. Poate doar “la gardă” se arată spășiți dar oamenii au ura lor și nu se dezmint.

La noi toți s-au pupăcit, cum se glumea cu simpatie pe la posturile TV, s-a aplaudat mai cu patos decât la Congresele PCR, s-a mai făcut un fel de conspirație. Pe care mi-e teamă că o vom și vota, de voie de nevoie.

Îmi aduc aminte că atunci când aveam în jur de 30 de ani mă uitam cu mult dispreț la oamenii mai în vârstă. Când am ajuns și eu în această situație, de multe ori m-am gândit cu jenă la atitudinea mea de atunci. Oricât nu ne-ar place, unora, această atiutudine este de când lumea. Iar în prezent  cei din clasa politică, parcă o și merită!

P.S. Încerc să fac niște apropieri între Carol I și Johannis, făr spor. Poate mai vine și un tânăr în competiția (aparent înghețată). Sunt niște reforme de continuat.