Poliţist, arestat la domiciliu

Poliţist, arestat la domiciliu

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, astăzi, trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a comisarului şef MIRON MIHNEA NICOLESCU, din cadrul D.G.P.M.B. – Poliţia Sectorului 2 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru favorizarea infractorului şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: În calitate de ofiţer de poliţie judiciară, care efectua cercetarea penală în dosarul nr. 455/P/2013, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, MIRON MIHNEA NICOLESCU a ajutat o persoană care avea calitatea procesuală de învinuit în acea cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, înscopul îngreunării cercetării penale, prin aceea că a înlăturat de la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, ridicate cu prilejul unei percheziţii domiciliare, nu a efectuat niciun demers în vederea aflării conţinutului acestora, după care i le-a restituit persoanei cercetate;

Totodată, cu ştiinţă, inc. NICOLESCU MIRON MIHNEA şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în scopul vădit al adoptării unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală şi al restituirii sumelor importante de bani ridicate la percheziţii, echivalentul a aproximativ 700.000 de euro, îngreunând atât probarea infracţiunii cât şi recuperarea prejudiciul creat prin comiterea acesteia, provocând astfel o tulburare însemnată  activităţii de înfăptuire a justiţiei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News