Pompierii au stins după şapte ore incendiul dintr-o hală din Agigea

Pompierii au stins după şapte ore incendiul dintr-o hală din Agigea

Pompierii constănţeni au reuşit, după aproape şapte ore de luptă cu flăcările, să stingă incendiul izbucnit, ieri seară, la o hală aflată lângă Primăria din Agigea, în care erau bărci, motoare şi butelii, intervenţia lor fiind extrem de dificilă, în condiţiile în care exista riscul ca focul să se extindă la locuinţele din apropiere sau să se producă o explozie.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, în urma incendiului, hala respectivă a fost distrusă în proporţie de 95 la sută, focul afectând o suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Pompierii constanțeni au acționat cu șase autospeciale.

În incendiu, au ars o barcă cu motor peridoc, aparate mecanice, mobilier şi, diverse bunuri depozitate în hală, pompierii reuşind să salveze 16 butelii cu propan sau acetilenă, patru butelii de oxigen, o altă barcă cu motor, precum şi diverse utilaje şi anvelope.

Focul a fost stins după aproape şapte ore de la declanşarea incendiului, în jurul orei 1,40, cauza incendiului fiind în cercetare. Muncitorii au încercat să repare o barcă a cărui rezervor era plin și deschis.

Ne puteți urmări și pe Google News

La acţiunea de stingere a incendiului au participat, în total, şase autospeciale de intervenţie. La faţa locului, s-au deplasat iniţial două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, ulterior fiind trimise alte patru maşini de intervenţie în sprijinul lor pentru că incendiul era foarte puternic şi exista riscul extinderii la locuinţele din apropiere.

viewscnt