Ponta a transmis un MESAJ SFIDĂTOR pentru ROMÂNII CARE AU STAT LA COZI, la alegerile prezidenţiale din 2014. Care vor fi reacţiile?

Ponta a transmis un MESAJ SFIDĂTOR pentru ROMÂNII CARE AU STAT LA COZI, la alegerile prezidenţiale din 2014. Care vor fi reacţiile?

Imaginile difuzate de televiziunile româneşti şi de cele internaţionale, în care românii au stat la cozi ce se întindeau pe kilometric pentru a vota la alegerile prezidenţiale, nu l-au impresionat pe fostul prim-ministru al României, Victor Ponta.

Social-democratul crede că imaginile care au fost mediatizate şi pe reţelele de socializare nu reprezintă decât opera unor interese obsecure, care îl aveau drept ţintă pe el.

Astfel, conform digi24.ro, la aproape un an de la demisia din funcţia de premier, Ponta a explicat că a fost avertizat de ministrul de Interne (n.r. – Gabriel Oprea) că urmau să aibă loc proteste de amploare, însoţite de incendierea unor instituţii importante, dacă nu ar fi renunţat la fotoliul de la Palatul Victoria.

Fostul premier a vorbit şi despre alegerile prezidenţiale din 2014, spunând că în diaspora au fost români care au stat de mai multe ori la rând, pentru a mima lipsa de interes a autorităţilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se pregătea să se întâmple în România ce s-a întâmplat în Ucraina, un maidan. Atunci eu am spus, niciun jandarm, lăsați-i să facă ce vor, nu există jandarmi care bat oamenii, nu cât sunt eu prim-ministru. Domnia sa (n.r. – Gabriel Oprea) m-a anunțat și am primit și alte date. Eu nu sunt dispus să rămân pe funcție, să facem din București cine știe ce. Dacă președintele folosește moartea unor oameni… (…) Îmi pare rău pentru acele cozi, pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se așezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca sa fie cozi, să se arate la televizor”, a spus Ponta.

Ponta a mai precizat că actualul premier, Dacian Cioloș, ar fi mai interesat de cei 8.000 de români din care s-au înscris în registrul electoral în străinătate, pentru a putea vota prin corespondență, decât de românii din ţară.

<iframe src="http://www.digi24.ro/embed/Stiri/Digi24/Actualitate/Politica/Victor+Ponta+Cozile+din+diaspora+de+la+alegeri+din+2014+artifici?video=0&width=600&height=400" scrolling="no" width="600" height="400" allowfullscreen frameborder="0"></iframe>