Ponta, către Daniel Constantin: Haideţi acum să facem programul naţional pentru irigaţii. Nu poţi să stai tot timpul la voia naturii

Ponta, către Daniel Constantin: Haideţi acum să facem programul naţional pentru irigaţii. Nu poţi să stai tot timpul la voia naturii

Premierul Victor Ponta i-a spus ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, înaintea şedinţei de Guvern, că este de acord cu programul naţioal pentru irigaţii.

"Am discutat şi sunt de acord cu proiectul pe care domnul ministru al Agriculturii l-a anunţat de mai mult timp, şi anume un program naţional pentru irigaţii. Numai când e secetă ne aducem aminte. Cât a fost bine, trei ani la rând, am uitat de irigaţii. Deci, haideţi acum să facem programul pentru că nu poţi să stai tot timpul la voia naturii. Şi cred că aşa cum l-aţi propus este un proiect viabil, alături de fondurile europene pentru infrastructura secundară şi terţiară, pentru ceea ce trebuie să finanţăm pe termen de şapte ani cât aţi propus", a declarat premierul.    Ministrul Agriculturii a spus că programul pe infrastructura secundară şi terţiară a început din 2012.    "Eu am propus pe şapte ani, dar noi nu am uitat niciodată că poate apărea seceta şi am început programul pe infrastructura secundară şi terţiară din 2012. (...) Acum trebuie să o începem pe cea principală", a explicat Daniel Constantin, citat de Agerpres.