Ponta: Crin Antonescu va decide dacă rămâne şeful Comisiei de revizuire a Constituţiei

Ponta: Crin Antonescu va decide dacă rămâne şeful Comisiei de revizuire a Constituţiei

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat astăzi că decizia privind menţinerea funcţiei de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei îi aparţine lui Crin Antonescu, în timp ce decizia privind componenţa acestui for revine fiecărui grup parlamentar, relatează Mediafax.

Întrebat dacă Crin Antonescu mai poate rămâne preşedinte al Comisiei de revizuire, Ponta a răspuns: "Cum pot eu să decid acest lucru? Poate să decidă domnia sa dacă mai rămâne preşedinte sau nu. E decizia domniei-sale, iar componenţa comisiei, iarăşi, ţine de decizii ale fiecărui partid".

Ponta a spus că din Comisie făceau parte, de la PNL, atât George Scutaru, care în prezent este consilier prezidenţial, dar şi Tudor Chiuariu, care s-a autosuspendat din PNL, între timp.

Potrivit unor surse parlamentare, urmează a fi adoptată o hotărâre pentru modificarea şi completarea hotărârii Parlamentului în ceea ce priveşte componenţa membrilor acestei comisii, având în vedere algoritmul şi schimbările din ultima perioadă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei în baza unei decizii a USL.

În condiţiile în care urmează să se producă schimbări ale componenţei comisiei, este posibil să se aleagă un alt preşedinte, acesta fiind, cel mai probabil, senatorul PSD Ioan Chelaru, desemnat de Victor Ponta să conducă grupul PSD pe tema revizuirii Legii fundamentale.