Ponta, despre prejudiciul cauzat: “Are dreptate DNA, nu a plătit Șova”

Ponta, despre prejudiciul cauzat: “Are dreptate DNA, nu a plătit Șova”

DNA a informat, miercuri, că în urma infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina premierului Victor Ponta, prejudiciul cauzat se ridică la suma de peste 51.300 lei.

Acest prejudiciu constă în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA ‘Șova și Asociații’, reprezentată de Dan Șova, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat ‘Ponta Victor-Viorel’, potrivit unui comunicat al DNA.

Victor Ponta a afirmat, miercuri seară, la un post de televiziune, că statul român nu a fost prejudiciat. Premierul susţine că taxele de 51.000 de lei, menționate în expertiza fiscală și contabilă din dosarul său, nu au fost plătite de Dan Şova, dar ci de el.

„Din expertiză, din tot ce s-a depus la dosar, rezultă așa: DNA îl acuză pe domnul Șova că n-a plătit 51.000 de lei taxe, din contractul cu mine, și, în același timp, în expertiză se arată foarte clar că acele taxe le-am plătit eu, cei 51.000 de lei. Acum, prejudiciat statul român nu este, că nu i-a plătit Șova 51.000, i-am plătit eu, Victor Ponta. În sensul ăsta, zice DNA, nu a plătit Șova. Așa este. Are dreptate DNA, nu a plătit Șova. Dar am plătit eu. Până la urmă, și eu, și procurorul spunem același lucru”, a afirmat Ponta, într-o intervenție telefonică, la un post de televiziune, relatează psnews.ro.  

Ne puteți urmări și pe Google News