Ponta: Pentru acest an vom găsi resursele financiare pentru dublarea alocaţiei

Ponta: Pentru acest an vom găsi resursele financiare pentru dublarea alocaţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că Guvernul va găsi resurse financiare pentru dublarea alocaţiilor pentru copii şi a adăugat că impactul financiar pentru acest an, de 900 de milioane de lei, va fi acoperit.

"Guvernul aduce la îndeplinire deciziile Parlamentului şi la un vot atât de consistent, evident, trebuie să ne conformăm. Mă bucur foarte tare că o măsură pe care analiştii o numeau de stânga este totuşi susţinută de întreg Parlamentul. Mi-am făcut datoria, deoarece Guvernului nu i s-a cerut punctul de vedere şi nici nu s-a indicat sursa bugetară, să explic doar că impactul financiar pentru acest an, 900 de milioane de lei, îl vom acoperi cu siguranţă" a declarat premierul, conform Agerpres.

El a făcut apel la parlamentari pentru a-l sprijini în găsirea unei soluţii pentru ca măsura să rămână în vigoare.

"O să vă rog la întocmirea bugetului pe anul 2016 să avem sprijinul întregului Parlament pentru a găsi soluţia ca această măsură să rămână în continuare în vigoare, pentru că nu vreau să retrăim un episod pe care cei mai vechi, ca şi mine, şi-l amintesc cu siguranţă, episodul sfârşitului 2008, când s-au dublat salariile şi după aceea, e adevărat, în 2010, un guvern mai puţin competent a trebuit să le amâne şi acum le plătim în sfârşit. Ne vom supune voinţei suverane a Parlamentului. Vreau să asigur că pentru acest an vom găsi resursele financiare", a declarat Ponta în plenul Camerei Deputaţilor", a mai spus Victor Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deputaţii au adoptat, miercuri, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 cu un amendament al PNL care prevede ca alocaţia de stat pentru copii să crească de la 42 la 84 de lei.