Ponta: Poşta Română a distribuit 2,6 milioane de tichete pentru ajutoarele destinate persoanelor defavorizate. Repartizarea alimentelor va începe după data de 17 noiembrie

Victor Ponta
Autor: | | 24 Comentarii | 884 Vizualizari

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Poşta Română a distribuit deja 2,6 milioane de tichete valorice pe baza cărora persoanele defavorizate vor primi ajutoare alimentare printr-un program european.

"Ajutorarea persoanelor defavorizate este un program european, un program care se adresează tuturor celor 28 de ţări. Am văzut critici că noi nu trebuia să îl accesăm, doar aşa că suntem noi la guvernare. Toate cele 28 de ţări au dreptul să beneficieze de aceste fonduri. S-au repartizat prin Poşta Română, nu prin autorităţi locale sau prin altceva, 2,6 milioane de asemenea tichete şi, pentru că suntem în campanie electorală şi domnii de la ACL ne-au reclamat imediat la Bruxelles să nu mai dăm oamenilor nimic, bineînţeles că o să dăm, dar bineînţeles că repartizarea va începe după data de 17 noiembrie. După data de 17 noiembrie folosirea acestor tichete se poate face", a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres,  la începutul şedinţei săptămânale de guvern.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, preciza săptămână trecută că peste 3,3 milioane de persoane vor primi ajutoare alimentare din partea Uniunii Europene, faţă de 2,6 milioane în 2013, dacă se încadrează într-una dintre următoarele categorii: beneficiază de venitul minim garantat, sunt şomeri în plată sau ieşiţi din plată, sunt pensionari cu o pensie până în 400 de lei, sunt beneficiari ai indemnizaţiilor aferente invalizilor, veteranilor sau văduvelor de război, sunt persoane cu handicap grav şi accentuat, neinstituţionalizate, adulţi şi copii.

Ajutoarele vor fi distribuite pe baza unui cupon nominal, cu valoarea de 128 de lei. Potrivit Rovanei Plumb, este vorba de 27 de kilograme de produse alimentare: ulei, făină, mălai, zahăr, paste făinoase, conserve de porc, de vită şi de pate de ficat.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi