Ponta: Statul nu a încasat deocamdată cele 200 de milioane de la KazMunaiGaz

Ponta: Statul nu a încasat deocamdată cele 200 de milioane de la KazMunaiGaz

Invitat în emisiunea ”Lumini și umbre”, realizată de Dan Andronic și difuzată aseară de B1 TV, premierul Victor Ponta a declarant că, până în prezent, România nu a încasat cele 200 de milioane de dolari în baza acordului semnat acum un an, pe 22 ianuarie, cu KazMunaiGaz și care se referă la datoriile Petromidia.

El a explicat că nu s-a finalizat procedura de vânzare a acțiunilor statului roman la Petromidia către compania din Kazahstan, rezultate din conversia datoriilor pe care rafinăria le avea cître Bugetul de stat. În plus, KazMunaiGaz nu a creat deocamdată fondul de investiții de 1 miliard de dolari, prevăzut în acordul cu partea română, bani de care ar urma să beneficieze sectoare importante ale economiei românești.

Victor Ponta a dat vina pe fostul președinte Traian Băsescu pentru neîndeplinirea acestor obiective. ” Pentru că n-a vrut nimeni să semneze nicio hârtie, niciun funcționar, pentru că au zis:  Domne, ne face Băsescu dosare”.

Întrebat de Dan Andronic dacă această teamă nu e un lucru ”ușor neserios la nivel de Guvern”, în condițiile în care ”nimeni nu le poate face dosare și să-i aresteze pentru că respectă legea”, șeful Executivului a comentat: ” Îmi pare rău, dar dacă ați fi în locul funcționarilor din ministere nu vi s-ar părea neserios. E foarte greu să impui ceva unui funcționar public.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Victor Ponta a punctat că în cazul său nu a intervenit același sentiment de frică, deoarece Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile legale în acest proces.

Premierul a reafirmat faptul că nu putea obține 500 de milioane de dolari pe acțiunile Petromidia, așa cum a susținut fostul președinte Traian Băsescu, și a precizat că atacurile acestuia au fost parte a bătăliei politice de dinaintea campaniei electorale.

”În primă instanță noi am pierdut procesul. Despre asta discutăm când vorbim că puteam să iau 500. Nu. Am pierdut procesul în primă instanță și erau bani conveniți (cu KazMunaiGaz- n.red). Fondul de investiții nu a fost creat pentru că nu s-a realizat procedura și pentru că nu voi fi de acord să încheiem procedura până nu vor exista toate garanțiile că acel fond de 1 miliard de dolari este realizat(...) La începutul acestui an, domnul ministru Andrei Gerea asta are ca mandate”, a spus Ponta.

Despre acuzațiile lui Cătălin Predoiu, potrivit cărora ar fi luat mită pentru a accepta o sumă mai mica, Ponta a spus că I se pare ”neserioasă abordarea din ultima perioadă, mai ales din partea unui jurist.”