Ponta sugerează că jurnaliștii Dan Tapalagă și Robert Turcescu sunt ofițeri sub acoperire

Ponta sugerează că jurnaliștii Dan Tapalagă și Robert Turcescu sunt ofițeri sub acoperire

Premierul Victor Ponta, aflat în concediu în SUA, a scris pe pagina sa de Facebook că jurnaliștii Dan Tapalagă și Robert Turcescu ar trebui „să vorbească deschis în numele serviciilor”.

Victor Ponta a relatat, pe pagina sa de Facebook, disputa publică din Germania, unde Ministrul Justiției vrea să-l schimbe pe procurorul general pentru că a declanșat o anchetă împotriva unor jurnaliști care au publicat documente secrete. Pornind de la acest caz, el a cerut ca CSM să inițieze o dezbatere despre independența Justiției.

„Teme fundamentale - libertatea presei, independența procurorilor, interesul și secretul de stat, puterea și responsabilitatea politică!! Nu credeți că e important?? Eu cred că da!

Sigur, pentru a trata serios aceste teme, ar trebui ca politica să nu se facă azi în România doar cu Miță Baston și Vasile Vameșul / jurnaliștii de genul "Turcescu / Tapalaga" ar trebui să vorbească deschis în numele serviciilor și nu al presei, iar CSM ar trebui să fie cel care inițiază debateri despre independența Justiției, nu cel care le blochează constant!! Credeți că se poate și în țara noastră?”, a scris Ponta.

Ne puteți urmări și pe Google News