PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

Porți deschise la Ambulanță

Autor: | | 1 Comentarii | 107 Vizualizari
14-06/ambulanta_2-465x390
Serviciul de Ambulanță București-Ilfov și Societatea de Salvare București au organizat, în perioada 21 - 27 iulie, la Stația Centrală, Zilele Porților Deschise. „Zeci de persoane ne-au vizitat zilnic. Cu unii dintre ei am semnat un contract de voluntariat pe o zi și au mers cu echipajele pe teren”, ne-a declarat medicul Cristian Grasu.

 De altfel, peste 1.000 de bucureșteni sunt voluntari ai Serviciului de Ambulanță. „Grupul voluntarilor implicați în proiectul «Există un erou în fiecare dintre noi» crește pe zi ce trece. Și-au făcut inclusiv grup pe Facebook, iar între ei au loc dezbateri intense”, mai povestește medicul Cristian Grasu.

Voluntariat de la 14 ani

Printre cei 1.000 de voluntari se numără liceeni, studenți, însă și profesori, psihologi, ingineri. Limita de vârstă pentru voluntariat ce nu presupune gărzi este de 14 ani, fără a fi necesar acordul părinților.

Scopul final al proiectului este să se ajungă la o rețea de 10.000 de voluntari în toate sectoarele Capitalei, care să intervină rapid, până la venirea echipajului de urgență, pentru a acorda primul ajutor, astfel încât pacienții să nu rămână cu sechele.


Tag-uri: serviciu de ambulanta, voluntariat, studenti, profesori, ingineri
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Porți deschise la Ambulanță.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii