Portretul celei mai puternice femei din lume: "Germanca tăcută"

Portretul celei mai puternice femei din lume: "Germanca tăcută"

Prestigioasa publicaţie The New Yorker a realizat un portret al cancelarului german, Angela Merkel, considerată cea mai puternică femeie din lume, articolul dedicat acesteia fiind intitulat "Germanca tăcută - ascensiunea uimitoare a Angelei Merkel, cea mai puternică femeie din lume".

Jurnaliştii publicaţiei americane o numesc pe Angela Merkel "germanca tăcută", care "face toate eforturile pentru a nu părea interesantă", notează Mediafax.

"Într-o ţară în care polemicile pasionale şi stilul macho au dus la ruină, detaşarea analitică a lui Merkel şi aparenta lipsă a mândriei sunt avantaje politice. Pe un continent unde teama de Germania nu a dispărut, aerul de normalitate al lui Merkel face ca Germania aflată în revenire să pară mai puţin ameninţătoare", scriu jurnaliştii publicaţiei The New Yorker despre cea mai puternică femeie din lume.

Despre Angela Merkel, un lider al Partidului Verzilor, Katrin Göring-Eckardt, spune că "are o personalitate care sugerează că este una dintre noi".

Ne puteți urmări și pe Google News

The New Yorker notează că Merkel este un personaj atipic pentru politica germană, având o triplă anomalie: este femeie (divorţată, recăsătorită, fără copii), este om de ştiinţă şi provine din Germania de Est.

Politicianul german Joschka Fischer a fost citat în portretul cancelarului german, acesta spunând despre Merkel că "guuvernează Germania într-o perioadă în care soarele răsare zilnic, iar acesta este visul oricărui politician ales democratic".

"Germania lui Merkel este o reminiscenţă a Americii lui Eisenhower", mai scriu americanii, care descriu democraţia germană ca una "nu sufieicnt de bătrână pentru a i se acorda o perioadă de odihnă".