Potop în week-end. Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, de sâmbătă până duminică seara

Potop în week-end. Ploi torenţiale, vijelii şi grindină, de sâmbătă până duminică seara

Ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină vor fi, de sâmbătă dimineaţă până duminică seara, în aproape toată ţara, în special în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei şi local în Muntenia, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Începând de sâmbătă, ora 10.00 şi până duminică, la ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie, şi pe arii restrânse căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 35-40 de litri pe metru pătrat, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali.

La Mare

Sâmbătă: Vremea va fi în general frumoasă şi normală termic. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 16 grade, iar cele minime vor fi de 9 … 10 grade. Noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 11 şi 13 grade.

Duminică: Vremea va fi în general frumoasă şi normală termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi de 15 … 16 grade, iar cele minime se vor încadra între 9 … 11 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 11 şi 13 grade.