Ni se tot spune că ”a avea” este într-o oarecare contradicție cu ”a fi”.
O întreagă literatură moralizatoare spune că săracii sînt mai buni decît bogații, că bogăția este un amestec de patimă și de orbire, de vanitate și de nebunie care alterează ființa. Nu doar de la Isus Cristos încoace, chiar și înainte de El, apanajul înțelepciunii era mai degrabă aparținător celor ce nu aveau decît celor ce aveau. Dacă în ale lumii văzute, bogații sînt mult mai bine plasați decît săracii, în ale lumilor nevăzute, săracii compensează pe deplin, depășind bogații în daruri ce au de primit. În fond, marele model socratic este ilustrarea ideii că bogații vin la cei săraci în căutarea înțelepciunii, a sensurilor și a deslușirilor. Iată o poveste plină de miez, care se găsește în volumul ”Cercul mincinoșilor. Povești filozofice din întreaga lume” de Jean Claude Carrière. Mi se pare că este direct din categoria ”a avea” vs ”a fi”.
Doi prieteni, care nu s-au mai văzut din liceu, se întîlnesc într-o bună zi. Unul este profesor de literatură la o școală modestă, celălalt a reușit minunat în afaceri. ”Trebuie să-mi faci neapărat o vizită acasă!”, spune cel de-al doilea. ”Uite ce mașină am!”, și îi arată un Rolls-Royce nou-nouț și strălucitor. Se apropie de cei doi șoferul cu cascheta în mînă. ”E șoferul meu. Urcă!”, spune bogatul. Cei doi vechi prieteni se așează pe bancheta din spate a splendidei mașini. Ajung în fața unei porți înalte de fier forjat, care se deschide la o apăsare de buton a șoferului. Limuzina alunecă la nesfîrșit pe alei dichisite, printre arbori și flori de toate felurile. ”Acesta este parcul meu. Iar ăștia sînt copacii mei. Privește!” Profesorul se uită în jur fermecat și mașina continuă să parcurgă, lent, o proprietate imensă. ”Terenul meu de tenis. Terenul meu de golf. Acolo, în depărtare, sînt caii mei.” continuă bogatul ghidajul. Mașina se oprește, în sfîrșit, în fața unei vile enorme ce aduce a palat. Un servitor se precipită din casă să întîmpine pe cel bogat, care nu se oprește arătîndu-i vechiului coleg de liceu, în dreapta și-n stînga: ”Iată casa mea. Acolo, sînt grădinile mele. Dincolo, vezi piscinele mele. În spate, garajele limuzinelor mele.” Cei doi întră în casă – magnatul nu se oprește: ”Holul meu cu statuile mele. Scările mele. Aici ai tabloul meu de Chagall, aici ai tabloul meu de Van Gogh. În salon, vezi colecția mea de proțelanuri vechi și pe jos, imensele mele covoare comandate în Orient. În încăperea aceea e biblioteca mea, în care se află incunabulele mele, colecția mea de cărți rare, colecția mea de obiecte din secolul al XVII-lea și manuscrisele mele bizantine.” Cei doi urcă la etaj, unde vizita continuă.”Tapiseriile mele, desenele mele de maeștri italieni, colecția mea de impresoniști, mobilele mele franțizești...” La un moment dat, magnatul apasă, entuziast o clanță aurită zicînd: ”Aici e dormitorul meu...” Ușa se deschide și în mijlocul camerei, un pat răvășit în care un domn și o domană fac dragoste. Surprinși, cei doi se desprind îmediat și se acoperă cu cearșafuri, privind speriați pe cei doi prieteni. Omul de afaceri, ușor încurcat, continuă ”Soția mea...” și apoi, indicînd cu capul pe domnul gol din pat, ”Și acesta sînt eu...”
Aici povestea se termină. Și încep comentariile...
Ne puteți urmări și pe Google News
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
