Povestea celor opt izvoare cu proprietăţi vindecătoare de la Cervenia

Povestea celor opt izvoare cu proprietăţi vindecătoare de la Cervenia

La 18 kilometri distanţă de Alexandria, sunt opt izvoare a căror poveste pare să le ofere o speranţă celor care cred în puterea vindecătoare a apei. Într-un deloc desprins din cotidian, în comuna Cervenia, la actualul Cămin pentru Persoane Vârstnice, izvoarele cu apă rece ca gheaţa şi limpede ca lacrima stârnesc curiozitatea trecătorilor şi a oamenilor din zonă.

Aleea îngustă şi lungă a căminului îţi indică inevitabil locul cu pricina. Într-o pădure deasă, cu copaci înalţi, într-o linişte desăvârşită, sursa vieţii tâşneşte usor aşteptându-i parcă pe cei ce vor să dezlege mituri. Doctorul Nicolae Bulumac, director al acualului Cămin pentru Persoane Vârstnice care până în urmă cu trei ani a fost Centru de Sănătate, cunoaşte istoria locului încă de acum 36 de ani. De la un izvor s-a ajuns la opt, iar numărul pacienţilor a căror stare se îmbunătăţea din cauza apei, creştea. Medicul mărturiseşte că primul izvor realizat în zonă este bun pentru cei care prezintă afecţiuni ulceroase. Următoarele două izvoare au apă bună pentru dischinezii biliare.

'Povestea izvoarelor de la Cervenia a început în luna mai a anului 1989. Pe atunci îl cunoşteam pe şeful sistemului de irigaţii şi am apelat la el să îmi facă o reamenajare a acestor izvoare. Totul a început în glumă şi am realizat opt izvoare. Cu timpul ne-am dat seama că fiecare are altă calitate terapeutică'‚ a declarat, pentru AGERPRES, directorul căminului, dr. Nicolae Bulumac.

Cu toate acestea, numărul izvoarelor nu se opreşte la trei. Medicul susţine că încă cinci surse de apă ar fi bune pentru potenţă, o poveste născută în urma unui caz real, dar care totuşi este în primul rând o poveste.

Ne puteți urmări și pe Google News

'Fiecare izvor este bun într-un domeniu. Observaţiile au fost făcute pe pacienţii care foloseau fiecare câte un izvor. Unii observau schimbările atunci când consumau apă de la izvorul respectiv. Aşa s-a născut povestea izvorului cu Viagra de la Cervenia. Am avut un pacient mai deosebit care era bolnav reumatic şi a stat zece zile internat. El venea în această zonă frumoasă şi bea apă de la un singur izvor. Când a venit la control mi-a spus 'Domnule doctor, aţi râs de mine'. Şi eu am întrebat 'De ce, tataie?' El mi-a răspuns: 'mi-ai făcut baba veselă'. Aşa s-a descoperit că acest izvor are şi un potenţial asemănător cu Viagra şi de atunci povestea s-a dus, s-a povestit. În aceşti ani grei, după Revoluţie nu m-am mai ocupat de aceste izvoare. Unele s-au colmatat, din cauza celor care doreau să ia aşezământul. Sper ca prin închiderea spitalului şi prin transformarea lui în cămin pentru persoane vârstnice, autorităţile vor ţine cont să le dezvolte, să aibă acces toată lumea din judeţ', povesteşte dr. Bulumac.

El adaugă că în 1981 când a venit medic la Cervenia a găsit un singur izvor, pe care l-a rezidit, după ce un fost pacient şi fost salariat al spitalului i-au spus că doctorul Costache Dăniţă l-a pus să bea apă numai din el, fiind bolnav de ulcer diagnosticat. 'El s-a simţit foarte bine după ce a băut apă de la acest izvor. Apoi am avut alţi pacienţi. Cel de-al doilea este pentru dischinezii biliare, al treilea este de colită. Bătrânii care stăteau internaţi câte zece zile îşi alegeau fiecare câte un izvor. Unii observau ce se întâmplă cu ei. S-au făcut analize discret prin cineva, în altă ţară, şi au spus că sunt izvoare cu apă bună, dar am lăsat poveastea moartă. Cei mai mulţi oameni vin şi îşi iau apă cu sticla de aici, de la izvoare. Nu au avut probleme. Apa nu are nitriţi şi faţă de puţurile din sat, apa este deosebită. Toţi copiii din zona Smârdioasei îşi iau apă de aici pentru că nu are nitriţi', explică medicul.

Deoarece izvoarele cu apă tămăduitoare se întind pe o suprafaţă întinsă, fondurile centrului nu permit investiţii suplimenare în reamenajarea locului peste care trecerea timpului şi-a pus vizibil amprenta. Câteva plăcuţe de identificare a izvoarelor, personal responsabil cu întreţinerea şi realizarea unor surse prin care apa să curgă constant ar fi câteva din dorinţele directorului centrului care îi aşteaptă cu porţile deschise pe oamenii care vor să încerce apa cu efect terapeutic.

'Veau să decolmatez câteva izvoare. Trebuie să le săpăm din nou. Sunt înfundate din cauza rădăcinilor de la pomi. Este nevoie de întreţinere. Ele au fost toate făcute în perioada lui '89. Izvorul numărul unu, primul realizat, este şi acum cel mai viabil. El încă nu s-a înfundat. La fiecare a fost pusă câte o salcie şi probabil că rădăcinile mai înfundă izvoarele. Ar fi bine să avem şi plăcuţe cu informaţii, dar şi aşa avem personal puţin. Sunt patru hectare jumătate. Abia fac faţă să cosesc iarba. Cum să putem să întreţinem aceste izvoare? Trebuie să avem un om permanent care să le îngrijească. Cu timpul, cred că o să vină cineva care să îşi dea seama de acest potenţial cu ape mai deosebite', spune directorul căminului.

Fie că ştiu sau nu de puterea vindecătoare a izvoarelor, oamenii locului vin aproape zilnic cu căruciorul, pe biciclete sau cu maşina să îşi umple sticlele cu apă. 'Apă de aici iau de vreo patru ani de zile. Apa este foarte bună, foarte gustoasă. Nu ştiu dacă are efect terapeutic, dar mă satisface în privinţa gustului. Copilărind în zonă, ştiu de mic copil că este cea mai bună apă din zona aceasta. La două zile vin aici şi iau câte 12 litri de apă', a declarat, pentru Agerpres, Ion Ristache, unul dintre localnici.

Sursa vieţii care se scurge de la izvoare pe cărările pietruite de la poalele dealului se acumulează într-o piscină a cărei adâncime ajunge la doi metri. Ocazional, cei care străbat cărările Căminului pentru Persoane Vârstnice, trecători sau simplii vizitatori, se opresc să facă şi o baie în apa cu puteri vindecătoare. Porţile căminului cu izvoare tămăduitoare rămân deschise celor care vor să cunoască în detaliu legenda celor opt izvoare de la Cervenia.