Povestea elevilor care au construit orașul viitorului premiat de NASA

Povestea elevilor care au construit orașul viitorului premiat de NASA

După ce au reușit să-i impresioneze pe cercetătorii americani, elevii se văd acum la ananghie: nu au bani să ajungă în SUA.

România a captat, anul acesta, atenția celei mai puternice agenții care cercetează viața în spațiu, după ce liceenii de la noi au reușit să obțină 34 de diplome la „NASA's Space Settlement Contest-2014”, o importantă competiție internațională de astronomie, destinată adolescenților. Cireașa de pe tort a revenit însă unei echipe formată din opt elevi de clasa a XI-a, la Colegiul Național Andrei Șaguna” din Brașov, care au luat locul întâi cu proiectul futuristic numitRenaissance II”.

O adevărată performanță având în vedere că s-au luat la “trântă” cu circa o mie de participanți de pe tot Globul, iar proiectul a fost gata în mai puțin de șapte săptămâni. Alte echipe cu experiență au început lucrul încă din a doua zi după încheierea concursului de anul trecut. Cei mai mari <> au fost Hong Kong, Singapore, dar și Bulgaria”, povestește Roberta Tripea, responsabilă cu designul interior al orașului și transportul în interiorul acestuia.

Proiectul ajuns pe masa cercetătorilor NASA fiind de-a dreptul spectaculos: o stație spațială cu o capacitate de 300.000 de locuitori, care ar urma să fie lansat în anul 2.100, la costuri de construcție uriașe, de peste 100 de miliarde de dolari. Ca să se asigure că orașul spațial proiectat de ei ar putea fi locuit chiar de mâine, elevii au petrecut ore în șir citind studii de biologie și fizică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trenuri cu bandă magnetică și materiale de construcție "inteligente"

 “Stația noastră are formă de spirală și este împărțită în patru etaje:  transporturile, industria, depoziare și rezindeți-unde sunt blocurile și zonele de divertisment. Pentru că suprafața totală este de 80 de kilometri, am venit cu ideea trenurilor cu bandă magnetică, pentru că există gravitație, oamenii nu plutesc pur și simplu”, explică adolescenta.

Tinerii brașoveni s-au gândit la toate. Astfel, apa ar urma să fie colectată de pe alte planete vecine, iar hrana va fi asigurată de laboratoarele speciale din zona industrială, unde cresc animale și plante. O altă inovație cu care tinerii i-au dat pe spate pe oamenii de știință americani au fost materialele-inteligente de construcție.

“Am încercat să prevenim incendiile cu ajutorul aerogelului. Este la fel de ușor ca aerul și un foarte bun izolator termic. Practic, dacă pui o bucată de ceară pe un suport din aerogel așezat deasupra flacării de la aragaz, ceara va rămâne intactă. La fel de utilă este și Posidonia Oceanica, o algă ingifugă”, detaliază Roberta.

Ar putea rata întâlnirea vieții lor

Adolescenta și colegii săi au fost invitați la Conferinţa Internaţională pentru Dezvoltare Aerospaţială, care va avea loc între 13 şi 19 mai 2014 în Los Angeles, California, pentru a-și ridica diplomele și pentru a da mâna cu cei mai renumiți astronauți ai lumii. O călătorie pe care însă nu și-o permit: “Costurile de transport și cazare pentru noi și cei doi profesori însoțitori ajung la 30.000 de dolari. Încercăm să convingem firmele să ne sponsorizeze, dar oamenii sunt destul de reticenți”. Cei care vor să dea o mână de ajutor, pot depune bani în contul R047 RNCB 0056 0731 87020001, deschis la Banca Comercială Română.