Povestea omului care vrea să facă un REALITY show pe Marte

Povestea omului care vrea să facă un REALITY show pe Marte

Iinițiatorul proiectului Mars One, ce presupune trimiterea unui echipaj uman pe Marte, care să pună bazele primei colonii pe Planeta Rosie și a cărui întreagă misiune ar urma să fie transmisă în direct, a anunțat că a selectat deja patru voluntari și că este pe punctul de a bate palma cu un consorțiu de firme pentru finanțare, relatează The Independent.

Bas Lansdorp, inițiatorul proiectului, spune că, în 1997, pe vremea când era student, a văzut imaginile de pe Marte transmise de roverul Sojourner și că a avut sentimentul că vrea să meargă acolo și să exploreze planeta cu ochii săi.

În vârstă de 37 de ani, Lansdorp este fondatorul și directorul executiv al Mars One, proiect ce îi va îndeplini visul din studenție. Mars One presupune trimiterea, pe Marte, a unui echipaj format din patru oameni, care să pună bazele primei colonii și a cărui întreagă misiune ar urma să fie televizată, în cadrul unei emisiuni de tip reality show.

"Un consorțiu de investitori m-au abordat și suntem aproape de încheierea unei înțelegeri. Urmează ca, pe parcursul mai multor ani, să finanțeze întregul proiect, în valoare de șase miliarde de dolari, ce va culmina cu lansarea, în 2024, a misiunii și a întregului show", a declarat Lansdorp, adăugând că au fost selectați patru voluntari din lista inițială de 100.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Ar fi ca și cum Marco Polo și-ar fi filmat expedițiile. Toți cei care au acces la televiziune sau Internet vor putea urmări show-ul. Cred că trimiterea unui echipaj uman pe Marte este una dintre cele mai bune metode de a face lumea un loc mai bun", mai spune olandezul.

Optimismul său nu este însă împărtățit și de către oamenii de știință. "Ma tem că singura certitudine este legată de sfârșitul tragic al participanților la proiect. Fie vor muri pe drum, ori la scurt timp după ce vor ajunge. Iar decesul lor teribil, va determina publicul să nu mai dorească să audă nimic despre misiunile spațiale cu echipaj uman decenii la rând", consideră profesorul Chris Welch, de la Universitatea Internațională Spațială, din Strasbourg.