PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Dosare

EXCLUSIV EVZ. Povestea „Regelui Pădurilor” care a retrocedat pe șpagă codrii României „Nu sunt intermediar, mi-o dat Dumnezeu niște bani”

Autor: | | 28 Comentarii | 10181 Vizualizari
Gheorghe Ceteraș
Stenogramele din dosarul lui Gheorghe Ceteraș, acuzat de retrocedări frauduloase, dezvăluie modul în care samsarii de terenuri pun mâna pe suprafețe întinse de pădure. Milionarul și-a construit o adevărată rețea de funcționari și magistrați care îl ajutau

Unul dintre milionarii discreți ai României, Gheorghe Ceteraș (56 de ani), a fost trimis în judecată, în urmă cu două săptămâni, pentru retrocedarea ilegală a 5.055 de hectare de pădure în Buzău. „Stagiul militar satisfăcut, studii medii, muncitor necalificat”, sunt datele de identificare amintite de procurorul DNA.

„Văcarul satului”

Ceteraș, fost văcar al satului în Țăndărei, „muncitor în zootehnie”, a dat lovitura după ce a vândut pădurea, imediat după împroprietărire, cu aproximativ 20 de milioane de euro. Mass-media l-a denumit „Regele Pădurilor”. Încă un pas spre „celebritate” a fost după ce a intrat pe firul retrocedării penale de 43.000 de hectare de pădure, și a încercat să-i scoată din afacere pe senatorul Tudor Chiuariu (PNL) și pe foștii deputați Viorel Hrebenciuc (PSD) și Ioan Adam (PSD).

Din lăcomie, pentru a pune mâna pe cât mai multe proprietăți, Ceteraș a luat legătura cu prințul Gheorghe Paltin-Sturdza și a încercat să-l convingă să-l lase pe el să se ocupe de retrocedare. Ca o ironie, foamea de pădure a milionarului i-a adus și căderea, Paltin-Sturdza înregistra cu un reportofon toate discuțiile pe care le avea cu demnitari, magistrați sau samsari de terenuri. În plus, în acest caz, prințul l-a înregistrat și cu un ceas dotat cu o mini-cameră video. Discuțiile cu Ceteraș, găsite de procurorii DNA acasă la prinț, sunt probe importante în ambele dosare ale „Regelui Pădurilor”.

Pe 15 octombrie 2014, Ceteraș l-a vizitat acasă pe Paltin-Sturdza și i-a făcut o ofertă: îl ajută cu retrocedarea celor 43.000 de hectare de pădure, în schimbul a 25% din întreaga proprietate - aproximativ 10.000 de hectare.

„Trăim în România”

Milionarul l-a abordat direct pe prinț: „Eu, anul trecut, am câȘtigat 5.050 de hectare...Titlul de proprietate, pus în posesie, tot, tot, tot, tot...Eu într-o lună jumate le-am rezolvat toate. Punere în posesie, tot, tot, tot, tot. Așa am auzit de dumneavoastră”. Ceteraș nu a vrut să spună de unde are numărul de telefon al prințului și a solicitat discreție. „Trăim în România, v-am spus... Nu fac parte din băieții cu ochi... antene... eu îmi văd de treaba mea și știu ce am de făcut”. „Mi s-a spus: «Bă, tu mai ai nişte bani. Poate intri într-o colaborare... poate o cumperi, poate faci ...» Ce suprafață? «43 de mii de hectare!». Sincer să vă spun, am început să sap. Cât ar fi liber, cât ar fi ocupat, cât ar fi nu ştiu ce nu ştiu cum...Îmi cer scuze că am făcut treaba asta, dar când venim aici, să știm ce discutăm”, a venit cu temele pregătite „Regele Pădurilor“.

Ceteraș a prezentat pas cu pas cum a dat șpagă pentru retrocedări frauduloase și cine erau toți complicii săi și l-a asigurat că este un partener de încredere: „Vă mai repet: nu sunt intermediar, mi-o dat Dumnezeu niște bani, pot să investesc!”. Paltin- Sturdza a declinat oferta lui Ceteraș, căuta pe cineva cu influență mai mare. Inițial, el l-a ales partener pe Tudor Chiuariu și, în final, pe Viorel Hrebenciuc.

„Sunt cu ei, cu USL-ul, îi ajut până în pânzele albe”

Prințul Gheorghe Paltin -Sturdza (foto) era interesat de relațiile politice ale lui Gheorghe Ceteraș, care spunea că va „stropi” tot, în sensul de a mitui. În discuții mai intervine avocatul Cosmin Vasile, judecat în dosarele „Regelui pădurilor”.


FOTO: Gheorghe Paltin -Sturdza



Ceteraș: Nu nu nu, ascultă. Al cui e riscul? Al dumneavoastră că nu investiți, sau al meu că investesc? Al meu, că investesc. Eu trebuie să mă ocup, să stropesc tot...

Sturdza: Și zici mata că ești cu PSD-ul ?

Ceteraș: Dom’le, nu știu cu...eu, eu v-am spus...

Sturdza: Eu nu sunt cu nimeni....

Ceteraș: Foarte bine faceți.

Ceteraș: Membrii de partid, nimeni, nici noi...

Sturdza: N-am decât o luptă cu Stoica (Valeriu Stoica- nota DNA). De când a căzut PDL-ul a dispărut Stoica.

Cosmin Vasile: Deci, aicea, aicea să aveți siguranța (râde).

Ceteraș: E...

Sturdza: Asta e problema mea, am scăpat de...

Ceteraș: V-am explicat mai înainte: sunt cu ei, cu USL-ul, îi ajut până în pânzele albe, în schimb. Oamenii, fiecare, dacă cu dumneavoastră am negociat - din 43 îmi dați atâta și cu ei, vă ajut, vă fac, da nene, mă ajutați în schimb. Uite ce vreau (bate din palme), deja discuțiile sunt purtate. Sunt purtate. Pe suprafaţa dumneavoastră. Au spus: „Asta vrem”. „Bun, ok”, zic. N-am discutat încă cu cine trebuia să discut. Mă duc și discut și mâine - poimâine vă dau un răspuns. Dacă m-ați înțeles. D-aia v-am spus...

Cosmin Vasile: Deci d-aia vă zic că ar trebui să stăm de vorbă...

Ceteraș: Eu îmi iau, îmi iau pașii și siguranța că dacă dumneavoastră mi-ați spus facem un contract, deja eu mă duc și încep să.... Urmează campania de toamnă, parlamentare, urmează alte minuni, eu trebuie să fac față. Și atunci stăm liniștiți cu orice problemă.

...

Ceteraș: Domnul Sturdza, eu nu ştiu. La mine timpul înseamnă bani. M-am despărţit acuma de nişte deputaţi, bun, le-am trimis ce-am avut de trimis. „Hai vino încoace, Gheorghe, vino până la Bucureşti”. Nu pot pleca la Bucureşti, plec în altă parte. Eu am venit că să ne vedem, să discutăm faţă în faţă cu dumneavoastră. Nu sunt intermediar şi nici nu suport intermediarii...

Mașini de lux, cadou pentru magistrați

Potrivit interceptărilor, Ceteraș a venit cu o propunere concretă la Paltin- Sturdza: „Facem, facem o hârtie nouă, că la mine vorba e hârtie...«Gheorghe, eu vreau să-mi aduci titlul de proprietate pe toate suprafaţa, din care eu îţi dau atât la sută din suprafaţă, eu nu cheltui ». Dumneavoastră nu mai cheltuiți niciun leu, nimic absolut, și mă ocup eu de toate. Dumneavoastră staţi bine, liniştit...”.

Unul din martorii din acest dosar, apropiat al lui Cosmin Vasile- avocatul lui Gheorghe Ceteraș, a declarat la DNA și despre alte fapte de corupție. Avocatul i-a povestit martorului că Ceteraș ar fi dat „patru mașini X 5 (BMW- n.r.) cadou lui, tatălui său, unui judecător de la Tribunalul Buzău – Secția Penală și unei judecătoare de la Tribunalul Buzău – Secția Civilă [..] pentru că și-au folosit influența în soluționarea dosarului cu cele 5.000 de ha”.

De altfel, Ceteraș se lăuda că este amator de mașini, și că deține „tot ce are Mercedes-ul”, iar avocatul a confirmat că „are o mașină sport de juma de million de euro”. Sturdza nu s-a lăsat mai prejos: „E, asta am avut și eu, Jaguar, chestii, acuma sunt mai modest”.

Ceteraș i-a explicat lui Paltin-Sturdza că nu face politică: „Nici cu PP-ul, nici cu PNLul, nici cu PSD-ul. Deocamdată sunt persoană fizică”. El arăta că nu vrea să vândă pădurea, deoarece ar putea face bani buni din subvențiile acordate de Uniunea Europeană.

Ceteraș: Acuma nu ştiu... nu ştiu...fiecare om ar vinde.

Sturdza: Ar ce ?

Ceteraș: Ar vinde. Să facă rost, să plece din ţara asta, să facă rost de bani. Dar, stăm şi ne gândim: ăăăă, domnle, aseară ai văzut, a plecat din Groenlanda gheţarul ăla, se topeşte. Pădurea asta poate peste 10 – 15 ani, poate peste 5 ani de zile, la un hectar de teren arabil dau acuma 200 de euro subvenţie, da? Din certificate verzi se discută toată Domnezeirea, toată lumea. Certificatele verzi. Certificate verzi mai mult ca în 45.000 de hectare, nu....se adună bani... Pentru viitor...Şi rămâne pădurea acolo, bine merci. Şi banii vin lunar. Sau anual, de la Comunitatea Europeană. Pentru certificate verzi. N-o fi anul ăsta, la anul.


Tag-uri: gheorghe ceteras, spaga, retrocedari ilegale, codrii romaniei, retrocedarea ilegala, dna, procuroi dna
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului EXCLUSIV EVZ. Povestea „Regelui Pădurilor” care a retrocedat pe șpagă codrii României „Nu sunt intermediar, mi-o dat Dumnezeu niște bani”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi