INTERVIU. Scriitorul Florin Lăzărescu afirmă că perioada crizei este benefică pentru literatură. Povestirea sa care a stat la baza scenariului de film „Lampa cu căciulă” este acum editată de Polirom într-un volum cu titlu omonim.

Doi tineri fac istorie în literatură şi cinematografie cu filmul ecranizat după povestirea „Lampa cu căciulă”. Scriitorul scenarist al filmului, Florin Lăzărescu (35 de ani) din Iaşi,  spune povestea succesului din spatele celor 30 de premii la festivaluri internaţionale pentru scurtmetrajul regizat de Radu Jude (32 de ani): „Lampa cu căciulă” a obţinut  inclusiv printre care trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj la Sundance, SUA.

Povestirea care a stat la baza scenariului de film „Lampa cu căciulă” (2006) este acum editată într-un volum de povestiri cu titlu omonim, la Polirom.

Cartea „Lampa cu căciulă”  reprezintă o selecţie din povestirile scrise de autor în ultimii zece ani.  Ultimul roman al lui Florin Lăzărescu, „Trimisul nostru special”, a fost unul dintre câştigătorii Marilor Premii pentru Literatură Est Europeană, Frankfurt 2006, fiind tradus şi publicat în franceză, germană, slovenă, italiană, maghiară şi bulgară.

De ce  ai ales „Lampa cu caciulă” şi ca  titlu de carte? E reprezentativ pentru toate cele zece povestiri din carte. Concret, „lampa cu căciulă” e o lampă de televizor, care era mai greu de găsit pe vremea lui Ceauşescu. Mergeam cu televizorul la reparat, iar meşterul de la atelier trebuia să facă o improvizaţie tehnică care s-o înlocuiască. Mai puţin concret – metaforic vorbind, precum Gigi Becali -, despre asta scriu eu în carte: despre oameni care improvizează mereu pentru a-şi putea duce viaţa mai departe. Apoi, cu toată cacofonia lui, e un titlu care-mi sună bine, mi se memorabil, în sensul uşor de ţinut minte. Nu în ultimul rând, e un titlu cunoscut prin scurtmetrajul turnat de Radu Jude, e al meu, şi nu văd de ce nu m-aş folosi de el ca să atrag atenţia şi asupra celorlalte povestiri... Te-ai gandit la scenariul de film când ai scris-o? Am scris povestirea care a stat la baza filmului în anul 2000. Pe-atunci abia dacă îndrăzneam să visez să o public într-o carte care să-mi apară la o editură cunoscută. La o ecranizare nu mă gândeam sub nici o formă... Dar eu scriu dintotdeauna cumva filmic – obişnuiesc să-mi aud, văd personajele şi întîmplările despre care vorbesc.

„Nu-i musai dacă eşti scriitor să fii scenarist”

Cum a nuanţat Radu Jude povestirea ta? Ca spirit, mesaj, structură şi felul de a fi al personajelor cred că povestea e aceeaşi. M-am regăsit în ea. În rest, vorbim de limbaje atât de diferite între literatură şi film... Diferenţele dintre a scrie scenariu şi a scrie literatură sînt enorme. Nu-i musai dacă eşti scriitor să fii scenarist. Şi nici invers. Scenariul depinde de regizor, actori, operatori, buget etc. pentru cum va ieşi la lumină. Literatura, numai de scriitor. Apoi cred că scenaristica nu-i o artă, ci mai degrabă o meserie. Filmul lucrează cu imagini, literatura, cu cuvinte. Sunt lucruri atât de evident diferite precum iarna nu-i ca vara.

Cum ţi-a influenţat stilul scrierea de scenarii de film?   În nici un fel. Stilul oarecum filmic îl am de la prima povestire pe care am scris-o, cred, prin 96. De scenarii m-am apucat prin 2003, după ce scrisesem vreo douăzeci de povestiri şi un roman. Nu cred să-mi fi schimbat stilul, ci doar l-am maturizat.

Ce altă povestire din carte o vezi transpusă într-un film? Am mai scris un scenariu după „Poveste de Crăciun” şi am participat la un concurs CNC, în 2007, făcând echipă tot cu Radu şi producătorul HiFilm. Ne-a fost refuzat. Ştiu că Alex. Leo Şerban l-a citit şi a spus pe forumul Cinemagia că e chiar mai bun decât „Lampa...” Dar aşa merg lucrurile cu filmul: n-ai bani, nu-l poţi face... Personal, cred că mai sunt măcar patru povestiri în volum care au potenţial de scurtmetraj: „Ursoaica Lili şi Balena Goliat”, „Nea Mihai şi Tovarăşul Dumnezeu”, „Titanicul”, „Maimuţa”... Însă vreau să precizez: eu nu scriu literatură pentru a face neapărat film din ea. Cred că povestirile mele îşi sunt suficiente în sinea lor. E de-ajuns să le citeşti ca să vezi că există.  

Care e cea mai reală întâmplare din povestiri? Care e cea mai autobiografică povestire? Păi, cam totul e ficţiune. Să transmiţi realitatea e treaba presei. Din momentul în care decupezi nişte personaje şi întîmplări din realitate şi le montezi într-un anumit fel, vorbim deja de ficţiune. Cît de autobiografică poate fi o povestire în care personaj central e mama mea, în vârstă de vreo zece ani? Da, pare să aibă legătură cu mine, prin felul în care povestesc, pare să fie autobiografie, dar vă daţi seama că, tehnic vorbind, a fost o mică problemă să am acces la realitatea de pe vremea când mama mea era copil... Ca să nu mai zic de emoţiile pe care le am legate de reacţia mamei la lectura cărţii. Scriu ca şi cum eu am fost martor la evenimente şi nu cred că ea o să fie de acord că ăla e adevărul, că aia e realitatea... În toate povestirile mele sunt bucăţi din autobiografie, dar niciodată folosite ca să evoc nostalgic momente glorioase din viaţa personală, ci doar pentru că acolo există un fir narativ de la care pornesc pentru a dezvolta o poveste care să spună ceva inedit cititorului, fie el român, grec o ori chinez.

În povestirile tale apar paişpe ţigări, ursoiaca Lili, balena Goliat şi o maimuţă....După ursul panda, ce culoare are lumea acestor animale? Mă tem că tocmai pentru a răspunde la aceste întrebări am fost nevoit să scriu o carte... Cine-i mai curios din fire poate să arunce o privire pe blogul meu (http://florinlazarescu.wordpress.com), unde am postat fragmente din fiecare povestire...Sunt conştient că există o faună cam ciudată în literatura mea, dar cine o citeşte sigur îi va găsi un rost, va descoperi că nu-s pusă acolo doar pentru a puncta la impresia artistică.

Poate trăi un tânăr scriitor din cărţile sale în perioada crizei? Cum resimţi criza concret, în viaţa de zi cu zi, şi în lumea editorială? Concret, simt criza prin aceea că după şapte sezoane de succes ale serialului Animat Planet, unde eram scenarist, la începutul anului, am aflat din senin că show-ul a fost scos din grilă. Asta înseamnă bani mai puţini pentru mine, dar totodată timp mai mult pentru literatură, pentru viaţa mea tihnită. Sincer, până acum, criza mi-a prins foarte bine. Dacă ţine vreo doi trei ani, s-ar putea să nu mai gândesc la fel... În lumea editorială, criza se resimte în primul rând prin faptul că dispar multe librării. Dar eu sunt optimist. De vreo două mii de ani încoace, sunt ceva scriitori care şi-au văzut de treabă pe timp de criză... Chiar mă gîndeam la un moment dat să fac un eseu cu subiectul „Rolul recuperatorilor în literatura lui Dostoievski”. Cred că omul ar fi scris mai puţin şi mai prost, dacă n-ar fi trăit în vremuri de criză, dacă n-ar fi fost un datornic hăituit.   Ce audienţă avea serialul TV Animat Planet Show? Mă uitam destul de rar pe audienţe, pentru că ştiam că stăm foarte bine. Ştiu că am avut şi vîrfuri de nouă puncte, ceea ce înseamnă enorm. Mai ştiu că am remarcat de câteva ori că eram peste audienţa ştirilor Antenei 1. Nu auzisem să fi scăzut vertiginos.

Lucrul pentru o emisiune tv ţi-a uşurat drumul spre scenariul de film? Îmi plăcea să lucrez în echipă cu oameni ca Lucian Dan Teodorovici, Toni Grecu sau Marius Toader, producătorul show-ului. Îmi plăcea că reuşim să-i facem pe oameni să râdă de tâmpenia politicienilor şi a vedetelor de la noi. Nu-mi plăcea stresul continuu al dead-line-urilor. Scenariile de televiziune n-au avut treabă cu cele de cinematografie. Am scris şi înainte de, scriu şi acum. De exemplu, lucrez pe net la un scenariu pentru un regizor suedez, cu care nici nu ne-am văzut vreodată la faţă, dar se pare că avem viziuni şi entuziasme comune.  

Care sunt planurile tale pentru 2009? Lucrez la un roman. Cum anul acesta am scris mai multe povestiri ce sunt incluse în „Lampă.”., mi-a rămas pofta de scris. Mulţumită crizei, am şi timp liber. Aşa că sper să-l apropii de sfârşit până de Revelion. În rest, am o mulţime de planuri omeneşti frumoase, cum ar fi în vara asta un tur de Europa, în patru, cu maşina.

Vei lansa şi in Bucureşti volumul? Da, la târgul de carte din iunie. Nu ştiu încă sigur, dar cred că voi veni la Bucureşti chiar şi înaintea tîrgului, pentru o lectură publică din „Lampa cu căciulă”.

SUCCES

„Povestiri care se nasc una din alta”

Cu excepţia altor câteva povestiri relativ cunoscute (prin apariţia în reviste sau într-un volum colectiv publicat în Franţa), cele mai multe dintre ele sunt inedite. Povestirile construiesc o carte despre copilărie, despre inocenţa pierdută a lumii contemporane. Fiecare personaj (indiferent dacă e vorba despre copilul care îşi duce împreună cu taică-su televizorul la reparat sau despre cel ce merge pe jos până la bâlci pentru a vedea Balena Goliat, despre paznicul de iaz care e „prieten” cu un crap ori despre bătrâna ce se îmbată aşteptând întoarcerea fiul său de la puşcărie) trăieşte într-un scurt timp o adevărată aventură, o dramă ori o comedie – acestea reuşind să fie totodată fireşti, umane, dar şi spectaculoase.

„La Florin Lăzărescu, acum şi aici, cred că se poate vorbi de magie albă. Altfel, în absenţa vrăjilor bune, nu ştiu cum ar fi posibil ca lumea întreagă, cu continente şi fiinţe, cu mari mărunţişuri şi mici grozăvii, să se strângă într-un singur punct geografic, fără nume, pierdut printre dealuri şi întâmplări. Rar am citit cu atâta bucurie o carte şi tot rar am fost cucerit într-atât. Sunt povestiri care se nasc una din alta, cresc ca ramurile tinere şi sfârşesc prin a desena un fel de copac al vieţii, trecut prin anotimpuri” , consideră scriitorul Filip Florian.

Ieşean, talentat    

• Florin Lăzărescu (născut 28 martie 1974, Doroşcani – Iaşi), prozator şi scenarist ieşean. Membru fondator şi editorialist al săptămânalului „Suplimentul de cultură”.
• Coscenarist al serialului TV Animat Planet Show, difuzat de Antena 1.
• A debutat în 2000, cu un volum de povestiri: „Cuiburi de vâsc” (Outopos, Iaşi). A mai publicat un volum în format electronic: „Şase moduri de a-ţi aminti un cal sau şase povestiri (Liternet, 2003) şi romanul „Ce se ştie despre ursul panda” (Polirom, 2003). Ultimul său roman, „Trimisul nostru special” (Polirom, 2005), a fost unul dintre câştigătorii Marilor Premii pentru Literatură Est Europeană, Frankfurt 2006, fiind tradus şi publicat în franceză, germană, slovenă, italiană, maghiară şi bulgară.
• Coautor, împreună cu Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, al volumului de povestiri „Pas question de Dracula” (Editions Non Lieu, Paris, 2007). Lecturi publice la Paris, Lille, Cognac, Saint Etienne, Berlin, Leipzig, Viena, Basel, Berna, Luxemburg, Ljubljana, Lipica, Budapesta. Mai multe detalii pe blogul personal: http://florinlazarescu.wordpress.com.