PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

Poveștile nescrise din Cimitirul Bellu. Iulia Hasdeu, fetiţa genială, castelul bântuit şi jaful de la mormânt

Autor: | | 0 Comentarii | 1218 Vizualizari
Cavoul din Bellu a fost denumit „Mormântul-poemă“
În urmă cu 147 de ani, în toamna anului 1869, în familia Hasdeu era mare bucurie. Bogdan Petriceicu şi Iulia Faliciu erau în al nouălea cer. Venea pe lume primul lor copil, Iuliana, o fetiţă de o inteligenţă rar întâlnită

Iulia Hasdeu a fost o fetiţă super inteligentă. Primele patru clase primare le-a terminat când avea doar opt ani, iar la vârsta de 11 ani finalizase deja cursurile Colegiului Național „Sfântul Sava”, urmând în paralel și Conservatorul de Muzică din București. Pe când avea 16 ani, tatal ei, Bogdan Petriceicu Hasdeu, una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române din toate timpurile, a trimis-o să studieze la Paris, unde a fost imediat admisă la Sorbona, cea mai cunoscută universitate din Franţa, impresionându- i pe profesori cu capacitatea ei deosebită. După aproximativ doi ani, a început să-şi pregătească teza de doctorat cu tema „Filosofia populară la români: logica, psihologia, metafizica, etica”.

Continuarea pe premium.evz.ro

Premium.evz.ro este platforma cu plată a site-ului „Evenimentul zilei”, cuprinzând o selecție exclusivă de materiale de presă de calitate.


Tag-uri: cimitirul bellu, iulia hasdeu, bogdan petriceicu, iulia faliciu, colegiul national sfantul sava, conservatorul de muzica, bucuresti, poezi, teatru, capitala, ion georgescu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poveștile nescrise din Cimitirul Bellu. Iulia Hasdeu, fetiţa genială, castelul bântuit şi jaful de la mormânt.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii