Predoiu îl acuză pe premierul Ponta de lipsă de reacţie privind situaţia din Estul Ucrainei

Predoiu îl acuză pe premierul Ponta de lipsă de reacţie privind situaţia din Estul Ucrainei

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, îl acuză, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES, pe premierul Victor Ponta de lipsa oricărei reacţii pe tema situaţiei tot mai grave din Estul Ucrainei.

Cătălin Predoiu, desemnat candidat al Alianţei Creştin Liberale (ACL) pentru funcţia de premier, aminteşte, în comunicatul menţionat, că, potrivit agenţiilor de ştiri, separatiştii proruşi au doborât un avion de vânătoare MIG-29 al armatei ucrainene în timpul nopţii trecute. De asemenea, el adaugă că ministrul de externe ucrainean a cerut NATO şi UE sprijin militar, pe fondul unor declaraţii îngrijorătoare ale noului lider separatist, potrivit căruia vă fi lansată o mare contraofensivă împotriva forţelor guvernamentale.

În acest context, prim-vicepreşedintele PDL constată lipsa oricărui punct de vedere exprimat de Guvernul condus de Victor Ponta privind tensiunile din ţara vecină.

'Victor Ponta e mut ca o lebădă în problema ucraineană. Iresponsabilitatea veselă şi detaşarea prefăcută a primului-ministru Ponta ascunde, de fapt, o incompetenţă vizibilă în probleme economice şi de relaţii externe. Observ că are însă o obsesie cu drumul către China. Îl întreb direct pe premierul Ponta, ale cui interese le reprezintă în Guvernul României ?', mai afirmă Predoiu în comunicatul citat.

Ne puteți urmări și pe Google News