Predoiu şi Nicuşor Dan se ceartă din nou

Catalin Predoiu
Autor: | | 8 Comentarii | 391 Vizualizari

Candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, spune că liberalul Cătălin Predoiu e "un candidat disperat să ajungă pe locul 2" şi lansează, prin interpuşi, atacuri mincinoase la adresa sa, în replică liberalul transmiţându-i să-şi "ţină nervii" şi să atace PSD şi Firea, scrie mediafax.ro.

"Am citit un atac mincinos şi nedemn al lui Marian Preda şi Sebastian Bodu (cei doi l-au acuzat de interese în favorarea unor firme, într-un dosar deschis de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul împotriva Universităţii Bucureşti, în care cerea demolarea unor sedii din Complexul Panduri al Facultăţii de Sociologie-n.r). Nu vreau să fac presupoziţie şi să cred că, de fapt, în spatele acestui atac mincinos s-ar afla Cătălin Predoiu, un candidat disperat să ajungă pe locul doi. Vreau să spun cât se poate de clar: nu am luat niciodată bani pentru că ASB să înceapă o acţiune în instanţă. Nu am luat niciodată bani pentru că ASB să oprească o acţiune în instanţa. Mai mult decât atât, nu am renunţat niciodată la un proces pe care l-am început. Luni voi depune o acţiune în instanţa împotriva lui Preda şi Bodu pentru calomnie", a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

În replică, Cătălin Predoiu a postat, pe aceeaşi reţea de socializare, un mesaj video în care îl acuză, voalat, pe Nicuşor Dan de blat cu PSD. "Acum câteva minute am citit atacul lui Nicuşor Dan la adresa mea. Un atac inexplicabil şi nedrept. Nicuşor dragă, ţine-ţi nervii şi nu mă mai ataca, că nu ai de ce. Dacă vrei să ataci pe cineva, atac-o pe Firea şi PSD. De ce nu o faci?", a spus Predoiu.

PNL ar urma să prezinte luni un nou sondaj de opinie referitor la ierarhia candidaţilor din Capitală. Cătălin Predoiu le ceruse contracandidaţilor săi, Nicuşor Dan (USB) şi Daniel Barbu (ALDE) ca, în baza cercetărilor sociologice, să fie susţinut un singur candidat la dreptei împotriva PSD.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro