PUBLICAȚIILE NOASTRE:

ASIA

PREMIERĂ: Femeile vor CANDIDA în alegerile locale din decembrie. Conservatorii protestează

Autor: | | 2 Comentarii | 484 Vizualizari
Femei în Arabia Saudită
Arabia Saudită a intrat într-o nouă eră: acceptă candidatura femeilor la viitoarele alegeri locale. Măsura este, însă, considerată insuficientă de către progresişti şi inacceptabilă de către conservatori.

Femeile saudite au termen până la mijlocul lunii septembrie să-şi depună candidaturile pentru alegerile municipale din decembrie, care vor fi  primul scrutin la care vor putea vota şi femeile.

Operaţiunea de înregistrare a alegătorilor femei a început la 22 august în centre separate de cele pentru bărbaţi, scrie AFP; citată de Agerpres.

În acest regat musulman ultraconservator, separarea între sexe rămâne regula, iar femeile sunt nevoite să poarte o ţinută care le acoperă din cap până la picioare. Ele nu pot să lucreze, să călătorească sau să aibă un paşaport fără permisiunea unui bărbat din familie, cum ar fi tatăl sau soţul. Ele nu au voie nici să conducă.

Defunctul Rege Abdullah a decis, în 2011, să le permită femeilor să voteze şi să candideze pentru alegerile municipale din 2015, afirmând la acel moment că „refuză să marginalizeze femeia în societatea saudită".

În februarie 2013, acelaşi rege a impus o cotă de femei în Adunarea Consultativă naţională care nu este aleasă, desemnând 30 de saudite dintr-un total de 150 de membri.

Regele Salman i-a succedat lui Abdullah în ianuarie, iar specialiştii în problemele regatului se întreabă dacă el va continua reformele timide angajate de fratele său vitreg.

Cotidianul cu capital saudit Al-Hayat a relatat recent că aproximativ 200 de femei şi-au manifestat interesul pentru a-şi depune candidatura la alegerile locale.

Pentru acest scrutin, alegătorii vor desemna două treimi din consilierii locali, în timp ce ultima treime va fi stabilită de către autorităţi.

Reforma este considerată insuficientă de către apărătorii drepturilor omului. Organizaţia Human Rights Watch consideră măsura un „semn de progres, dar insuficient pentru a integra pe deplin femeile în viaţa politică saudită'”.

Pentru ca statutul femeilor să evolueze cu adevărat, „autorităţile trebuie să anuleze sistemul de permisiune” familială care le împiedică pe saudite să lucreze, să călătorească şi să se căsătorească liber, arată HRW într-un comunicat publicat la 20 august.

Conservatorii, care sunt dominanţi în Arabia Saudită, au început în schimb o campanie pe Twitter privind „pericolul participării femeilor la alegerile municipale”. Ei citează în sprijinul opiniilor lor versete din Coran sau poziţii religioase conservatoare care interzic femeii să ia parte la viaţa publică.

Însă unii răspund citând alte versete din Coran şi fapte istorice ale musulmanilor pentru a-şi exprima sprijinul pentru dreptul femeilor de a se angaja în treburile publice.

Arabia Saudită era până acum excepţia din Golf, regiune unde celelalte ţări acceptă votul femeilor.


Tag-uri: Regele Salman, Human Rights, Arabia Saudită, drepturile omului, human rights watch, femei, alegeri municipale, candidaturi, politica
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului PREMIERĂ: Femeile vor CANDIDA în alegerile locale din decembrie. Conservatorii protestează.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii