Premieră în Germania postbelică: neonaziștii intră în Parlamentul European

Premieră în Germania postbelică: neonaziștii intră în Parlamentul European

Partidul neonazist german NPD îşi face intrarea în Parlamentul European pentru prima dată în istoria sa, potrivit rezultatelor oficiale definitive ale alegerilor europene, publicate luni dimineaţă şi câştigate în Germania de conservatorii cancelarului Angela Merkel.

Creditat cu aproximativ 300.000 de voturi reprezentând 1%, NPD obţine un ales din cele 96 de mandate de care va dispune Germania în noul parlament, faţă de 99 câte a avut în legislatura anterioară.

Potrivit AFP, alegerile au fost câştigate în Germania de conservatorii cancelarului Angela Merkel, alianţa alcătuită din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura ei bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU), obţinând 35,3% din voturi şi 29 de mandate în viitorul PE. Ea este urmată de Partidul Social-Democrat (SPD), cu 27,3% (27 de mandate), arată rezultatele oficiale finale comunicate astăzi, ce confirmă sondajele difuzate după încheierea votului şi intrarea formaţiunilor eurosceptice germane în Parlamentul European.

Pe poziţia a treia se regăsesc Verzii, cu 10,7%, urmaţi de stânga radicală Die Linke, cu 7,4%. Formaţiunea nou creată ce susţine eliminarea monedei euro, Alternativa pentru Germania (AfD), a obţinut 7% din voturi. Fostul aliat al cancelarului Merkel în precedentul executiv, Partidul Liberal (FDP), şi-a confirmat scăderea de popularitate şi a obţinut numai 3,4%.

Ne puteți urmări și pe Google News

Formaţiunea neonazistă NPD, votată de 1% dintre participanţii la scrutin, a profitat de o reformă a sistemului electoral german care nu mai prevede prag electoral pentru europarlamentare. Şi alte formaţiuni mici vor profita de eliminarea acestui prag, cum ar fi mica formaţiune liberală Freie Wahler, 'Partidul protecţiei animalelor', 'Partidul Familiei', partidul 'Piraţilor', Partidul Ecologist german şi formaţiunea denumită 'Partidul', care vor avea fiecare câte un deputat în PE.

Deşi conservatorii se află pe primul loc, ei pierd totuşi 2,6 puncte procentuale faţă de precedentul scrutin europarlamentar, în timp ce social-democraţii au câştigat 6,5 puncte procentuale.

Cât despre rata prezenţei la urne, conform rezultatelor finale ea este de 48,1%, cu 4,9% peste cea din anul 2009.