PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: Militarul cu MÂNĂ BIONICĂ. Florinel Enache a fost felicitat de președintele SUA, Barack Obama

PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA: Militarul cu MÂNĂ BIONICĂ. Florinel Enache a fost felicitat de președintele SUA, Barack Obama

Premieră în sistemul medical militar, a avut loc la Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”. Unui militar român, rănit în Afganistan, i s-a efecuat o intervenţia medicală de protezare bionică.

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa l-a vizitat vineri, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", pe plutonierul adjutant principal Florinel Enache, rănit în urma unei deflagraţii a unui dispozitiv explozibil improvizat, pe timpul executării unei misiuni de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, Kabul-Kandahar, din Afganistan, transmite Ministerul Apărării Naționale..

Vizita ministrului Duşa vine după intervenţia chirurgicală a militarului de montare a protezei bionice cot-mână, una performantă, conform standardelor impuse de protocolul de recuperare.

Acest mecanism corespunde integral nevoilor pacientului, permiţându-i o mai bună adaptare la o viaţă socială normală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Echipa medicală a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"  l-a informat pe ministrul apărării asupra stării de sănătate a militarului, precizând fapul că ansamblul de dispozitive medicale cot-mâna bionică funcţionează la parametrii optimi.

Intervenţia medicală de protezare bionică este o premieră a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi a sistemului medical militar.