Filmul documentar realizat de Andy Lupu și Eugen Oprina despre umorul studențesc din anii ’80, ca formă de protest față de regimul Ceaușescu, va fi difuzat de TVR 1 în cadrul programului „După 25 de ani”, astăzi, de la ora 22.00, și în reluare mâine, de la ora 18.00..

În plină Epocă de Aur, grupuri de tineri din centrele universitare au transformat frica în hohote de râs. Umorul studențesc a fost timp de mai bine de zece ani, până în 1989, un spațiu al protestului anti-Ceaușescu. Regizorul Andy Lupu a acordat un scurt interviu EVZ despre cum a realizat documentarul prezentat de TVR.

- De ce un documentar despre „Puterea râsului”?

-Profitând de festivalurile de artă și creație studențească, de turnee și evenimente organizate chiar de structurile partidului comunist, studenții au format grupuri de satiră, umor și brigăzi artistice. M-am gândit că e vorba de o mișcare a unor tineri studenți care au făcut lucrul acesta cu multă bucurie, s-au distrat făcând umor studențesc. Au trecut peste riscurile de care erau conștienți sau mai puțin conștienți și în ultimă instanță a fost o mișcare ce a contat la spiritul dorinței de libertate care a dus la căderea regimului. Studenții spuneau pe scenă ceea ce țiera frică s-o spui și acasă. În documentar apare și discuția despre frică. Mi-am dorit ca documentarul acesta să acopere mișcarea umorului studențesc din cât mai multe unghiuri.

- Cât ați lucrat la acest documentar?

- Prin primăvara anului trecut, aflând de programul Televiziunii Române cu 25 de ani de la căderea regimului comunist, m-am gândit să le propun ceva mai diferit legat de acea perioadă. Am început atunci discuțiile cu TVR și undeva în vară mi s-a dat undă verde și am început documentarea, am strâns arhiva.

- Au existat și repercusiuni în acea vreme pentru studenții care urcau pe scenă?

- Realitatea este că umorul studențesc a avut și efecte mai puțin vesele: studenți căzuți la examene, amenințați, e l i m i n a ț i , exmatriculați, chemați la Decanate și chiar la Securitate din motive legate de participarea lor la mișcarea umorului studențesc. Au fost și spectacole întrerupte, și trupe interzise. Miza umorului studențesc a fost întotdeauna publicul. Nu doar cei prezenți în sală, ci și colegii, prietenii, părinții, frații, surorile, prietenii rudelor, vecinii. Glumele erau făcute să circule. Protestul trebuia să fie împărtășit. Totul era pentru public. Umorul a fost mai mult decât o formă de supraviețuire mentală. Așa că mișcarea studențească a meritat un film documentar, realizat în spiritul ei, deci cu mult umor.

- Ce personalități apar în acest film?

- În film apar figuri cunoscute publicului cum ar fi Ioan Gyuri Pascu, Toni Grecu, Cristian Grețcu - grupul Divertis, Dragoș Moștenescu - grupul Tact, Viorel Gaiță - grupul Geof, Bogdan Teodorescu - grupul Fics, Ion Cristoiu - membru în juriul festivalurilor de umor la Timișoara în 1987 și Cluj, 1989. Îi veți mai recunoaște pe Ghighi Bejan - grupul Arh, Ciprian Fachiru - Brigada Mecanică și pe Ovidiu Bebe Ianu - Brigada TCM. Apar și personalități mai puțin cunoscute telespectatorilor de astăzi, dar emblematice pentru mișcarea umorului studențesc din anii ’80: Fiți Arieșan - Brigada ASE, Lucian Revnic - Brigada BUM, Marius Constantinescu - Brigada Finanțe, Dan Stoica - Brigada ASE, Călin Husar - Brigada ASE și Ovidiu Panea - Brigada Energeticii. Sunt și mari absenți din documentar cum ar fi băieții de la Vacanța Mare sau cei din grupul Vouă.

- Aveți și surprize pentru spectatorii acestui film?

- Surpriza o constituie apariția în documentar a celor doi șefi ai comisiilor de cultură a UASCR (Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România) cei care au organizat, controlat și cenzurat umorul studențesc între anii 1981 și 1989: Cornel Dumitriu și Mircea Ursache. Tot la capitolul surprize este și prezența în documentar a Angelei Filote, ambasadorul Uniunii Europene la București, care a activat în Brigada ASE din București.

- Până la urmă, cine sunt adevărate staruri ale documentarului?

- Cum spuneam, glumele sunt adevăratele staruri ale documentarului. Se face mișto de lipsuri, autorități, cenzură, securitate, de defectele regimului și chiar de iubitul conducător. Însuși Ceaușescu apare făcând o glumă despre... capitalism.