PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Social

Premieră mondială la Spitalul de Copii MS Curie. Intervenție chirurgicală inovativă pentru a opri cancerul să distrugă total bazinul unui copil de 12 ani

Autor: | | 1 Comentarii | 1031 Vizualizari
Gheorghe Burnei
Echipa de chirurgi a profesorului Gheorghe Burnei îl ajută pe micuțul Mihai, din Făgăraș, să-și păstreze piciorul funcțional

Cancerul este o boală nemiloasă, lovește năpraznic iar în ultimul timp pare că „preferă” tot mai mult copiii. Coșmarul lui Mihai, din Făgăraș, județul Brasov, în vârstă de 12 ani, a început în urmă cu opt luni de zile când durerile pe care le avea la nivelul șoldului drept și care se lăsau până spre genunchi i-a făcut pe părinții acestuia să-l ducă de urgență la Spitalul din Brașov. A fost investigat și medicii au suspectat diagnosticul negru: „formațiune tumorală de ischion drept”. Și l-au trimis la București la Spitalul de Urgență pentru Copii M.S. Curie, la șeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică, profesorul Gheorghe Burnei.



Citostatice, preoperator

Au urmat investigații peste investigații, în urma cărora o echipă interdisciplinară a stabilit un diagnostic probabilistic de sarcom Ewing. Biopsierea formațiunii tumorale și analizele efectuate pe eșantionul prelevat a confirmat boala: Sarcom Ewing Cadru Obturator Drept Cu Invadarea Acetabulului Pubian și Ischiatic. Cinci luni și jumătate copilul a fost tratat cu citostatice, fiind pregătit pentru operație.


Intervenția operatorie are ca scop salvarea vieții pacientului, conservarea funcției șoldului drept, păstrarea integrității acetabulului și stabilității bazinului și asigurarea dimensiunilor normale și a echilibrului hemibazinului drept.


„Mâine (n.r. - astăzi) va urma intervenția operatorie care are ca obiectiv un concept inovativ”, ne-a declarat profesorul Burnei. N-a mai încercat nimeni așa ceva. Operația - premieră mondială - este estimată să dureze între 3 și 6 ore, pe lângă profesorul Burnei, fiind implicați și medicii Ștefan Gavriliu, Costel Vlad, Raluca Ghiță, Ecaterina Japie, Șerban Hamei, Cezara Dughilă, Mălina Macadon, Laura Dobre. Anestezia și terapia intensivă este asigurată de doctorii Radu Tăbăcaru și Elena Popa.

Proteză personalizată

Proteza folosită a fost creată în mod special de specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica măsurării, condus de Gheorghe Gheorghe, iar o contribuție esențială au avut-o dr ing. Adrian Pacioga și dr. ing. Stanca Comșa. „Este o proteză făcută din aliaj de titan, personalizată, la care s-a lucrat pro-bono două săptămâni. A fost făcută pe anatomia specifică a pacientului, pe baza tomografiei computerizate. Jumătatea sănătoasă a bazinului copilului a fost folosită ca bază de proiectare a implantului. E meritul profesorului Burnei, noi ne bucurăm că putem ajuta copilul”, ne-a spus unul dintre doctorii ingineri care au creat proteza specială.


Tag-uri: spitalul marie curie, spitalul de copii, Gheorghe Burnei, brasov, fagaras, Ortopedie Pediatrică, București, Spitalul de Urgență Marie Curie, boala, Ștefan Gavriliu, Costel Vlad, Raluca Ghiță, Ecaterina Japie, Șerban Hamei, Cezara Dughilă, Mălina Macadon, Laura Dobre, Radu Tăbăcaru, Elena Popa
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Premieră mondială la Spitalul de Copii MS Curie. Intervenție chirurgicală inovativă pentru a opri cancerul să distrugă total bazinul unui copil de 12 ani.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii