Premierul canadian vrea să relanseze comerțul cu SUA

Premierul canadian vrea să relanseze comerțul cu SUA

Justin Trudeau a făcut o vizită în SUA, ieri, pentru a discuta, la Casa Albă, cu noul președinte american.

Obiectivul declarat al vizitei sale este de a revitaliza relațiile economice, de a depăși tensiunile pe probleme precum imigrația, pe care cele două țări au poziții diferite.

Presa americană a descris, aseară, cum premierul Justin Trudeau a dat zâmbind mâna cu Trump, cei doi urmând să discute, pentru prima oară de când președintele SUA a preluat această funcție, în 20 ianuarie 2017.

Trudeau este al treilea lider străin primit de Trump, după prim-miniştrii Regatului Unit al Marii Britanii şi Japoniei, Theresa May, respectiv Shinzo Abe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Opinii divergente

Între problemele asupra cărora cei doi lideri au puncte de vedere diferite se numără acordul trilateral de liber schimb în America de Nord (NAFTA) între Canada, SUA și Mexic; Trudeau vrea comerţ liber, în timp ce Trump doreşte renegocierea acordului. Donald Trump a luat măsuri împotriva imigrației, în special din state majoritar musulmane, pe când Trudeau a anunţat că ţara sa va primi refugiaţi indiferent de religia lor. Ambii sunt, însă, de acord cu proiectul oleoductului Keystone XL, care leagă Canada de SUA. Barack Obama blocase proiectul, dar Trump l-a relansat