Premierul Victor Ponta în SUA. Program secret și emisiuni la televizor, DAR NUMAI cu ZIARIŞTII COMOZI prim-ministrului

Premierul Ponta la întâlnirea cu diaspora din New York SURSA FOTO: GUVERNUL ROMÂNIEI
Autor: | | 42 Comentarii | 1973 Vizualizari

În cea de-a treia zi a vizitei la New York, premierul Victor Ponta a avut două evenimente pe agendă: întâlnirea cu membri ai comunității românești din New York, la sediul renovat al Consulatului României, și susținerea unui discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Deși întâlnirea cu Diaspora nu a fost cu participarea presei, guvernul a dat publicității o înregistrare audio- video cu primele 10 minute ale acestei întrevederi. Ponta le-a spus celor prezenți că se bucură de faptul că România și SUA au relații bune la nivel politic, dar ar vrea ca acestea să funcționeze și în viața comunității, pentru că „a întâlnit mai mulți români și americani în Afganistan, și își dorește să-i întâlnească și aici”.

„Un aliat îndepărtat”

Subiectul principal a fost intrarea României în programul Visa Waiver, șeful guvernului ținând să sublineze că „autoritățile de la București se chinuie să rezolve problema vizelor”, dar li se spune că nu există suficient lobby la congresmeni și poate reușesc cei de la New York să fie mai eficienți decât „partea guvernamentală”.

El a spus că trebuie să scăpăm „reminiscență a unor vremuri mai trecute, sistemul cu viza”, ca să „pară că suntem parteneri cu SUA, nu așa, un îndepărtat aliat”.

Pentru că ministrul Corlățean a subliniat modernizarea consulatului New York, premierul s-a interesat când se va întâmpla același lucru la Chicago și Washington. Răspunsul ministrului a fost: „Pe măsură ce economia funcționează, urmează și acestea”.

Ponta a mai vorbit, potrivit înregistrărilor oficiale difuzate presei, despre sistemul de vot, care trebuie schimbat, pentru că, chiar dacă ieși pe primul loc în alegeri, dacă nu iei 50% din voturi nu intri automat în Parlament, ci voturile se redistribuie între partide, nu e ca în America, unde cine e pe primul loc intră în Congres.

Printre alți oaspeți la consulat a fost și preotul de la Biserica Sf. Maria din New York, care i-a spus premierului că are 150 de enoriași.

Întâlnirea cu Nuland, aproape secretă

În discursul pe care îl va susține la ONU, Victor Ponta urma să vorbească în special despre situația din Ucraina și provocările Rusiei, după anexarea Crimeii și criza din estul Ucrainei.

Delegația oficială condusă de premier urma să plece aseară spre Houston, Texas. Din păcate, organizarea și comunicarea cu presa lasă de dorit, având în vedere că deși jurnaliștii au așteptat câteva ore ca premierul să stea de vorbă cu ei, acest lucru nu s-a întâmplat, din lipsă de timp, din câte ni s-a explicat, Victor Ponta a avut însă răgazul pentru a participa la emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 și la o emisiune moderată de Victor Ciutacu, la care este invitat și Bogdan Chireac, la RomâniaTV.

De altfel, deși am stat câteva ore în centrul de presă de la ONU, să așteptăm un semn din partea premierului sau a unui membru al delegației – nu am văzut pe nimeni de când am coborât din avion – comunicatul privind întâlnirea cu subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, a fost trimis în redacții pe mail, așa că, jurnaliștii aflați la fața locului au aflat ultimii despre acest „detaliu” al vizitei, care nu era menționat, de altfel, în program.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi