Premiul pentru POEZIE al concursului „Simplesmente amor” din Brazilia a fost acordat unei ROMÂNCE

Premiul pentru POEZIE al concursului „Simplesmente amor” din Brazilia a fost acordat unei ROMÂNCE

Andra Gabriela Prodea, născută în 1990 în Bucureşti, studentă a Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti, secţia Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, a câştigat Medalia de aur (Premiul I) în cadrul celei de-a doua ediţii a concursului internaţional de poezie „Simplesmente amor” din Brazilia.

De altfel, Andra Gabriela Prodea este o obişnuită a concursurilor de acest gen fiind finalistă în acest an a Concursului Internaţional Roberto Juarroz din Argentina. Poetul argentinian Roberto Juarroz a fost cel care, în 1991, a introdus în terminologia transdisciplinară sintagma atitudine transdisciplinară. În Carta Transdisciplinarităţii, la Articolul 14 putem citi: „Rigoarea, deschiderea şi toleranţa sunt caracteristicile fundamentale ale atitudinii şi viziunii transdisciplinare. Rigoarea în argumentaţie, care ia în seamă toate datele existente, este cea mai bună barieră în calea derivelor posibile. Deschiderea implică acceptarea necunoscutului, neaşteptatului şi imprevizibilului. Toleranţa este recunoaşterea dreptului de a susţine idei şi adevăruri contrar acelora pe care le împărtăşim noi înşine. Cu toate acestea rezonează şi Andra Gabriela Prodea, care a publicat cartea „Ombre e luci all´orizzonte”, Editura Galassia Arte (Italia) şi „Arcoíris de sentimientos”, Editura United P.C. (Spania), fiind membră a Reţelei Mondiale a Scriitorilor Hispanici din 2013.

Poezia Andrei Gabriela Prodea este încărcată de imagini puternice, cu un subtil substrat filosofic. Ea vorbeşte de speranţă cu atât de multă efervescenţă, încât cititorul ajunge să iubească POEZIA în toate formele ei. Speranţa a ajuns să fie amprenta sa personală. Gândurile sale descrise cu acurateţe şi o simplitate cuceritoare i-au adus nenumărate premii la toate concursurile la care a participat. Şi acestea nu sunt deloc puţine. De fapt, nici recenziile cărţilor sale nu sunt. Încă o certitudine că se poate face performanţă în România, în orice domeniu.

Ne puteți urmări și pe Google News